A ajuns pe drumuri deși era o actriță celebră de filme pentru adulți. Unde locuiește acum

actrita
iStock

O fostă actriță de filme pentru adulți a fost descoperită trăind în canalizare, sub unul dintre cele mai faimoase hoteluri din Las Vegas.

 

Jenni Lee a fost una dintre cele mai cunoscute actrițe din industria filmelor pentru adulți, scrie The Mirror. Deși se bucura de un mare succes, femeia s-a retras din industrie, în 2009, dorind să urmeze o carieră în lumea modei. 

 

Citește și
turisti
Patru turiști polonezi, rătăciţi pe un drum forestier din Maramureş. Cum au fost găsiţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Imediat după această decizie, și viața sa a suferit o turnură neașteptată. Femeia s-a confruntat cu numeroase probleme financiare, în cele din urmă rămânând fără adăpost.

Fosta actriță, în vârstă de 39 de ani, a fost descoperită întâmplător de o echipă de televiziune care filma un material despre tunelurile aflate în subteran, în Las Vegas.

„Sunt fericită. Aici am tot ce-mi trebuie. Oamenii sunt foarte toleranți”, a declarat Jenni Lee.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată tânăra care este mândră că a ajuns senzație pe site-urile pentru adulți
Cum arată tânăra care este mândră că a ajuns senzație pe site-urile pentru adulți

India Reynolds, o tânără care a devenit cunoscută datorită unei emisiuni din Marea Britanie, a declarat că este mândră de faptul că a devenit o senzație pe site-urile pentru adulți.

Patru turiști polonezi, rătăciţi pe un drum forestier din Maramureş. Cum au fost găsiţi
Patru turiști polonezi, rătăciţi pe un drum forestier din Maramureş. Cum au fost găsiţi

A fost desfășurare de forțe luni seara în Maramureș pentru a salva patru turiști polonezi. Doi adulți și doi copii s-au rătăcit pe un drum forestier și au rămas împotmoliţi cu o maşină de teren într-o zonă greu accesibilă.

Furtunile au făcut prăpăd în țară, vântul a suflat cu 120 km/h. Mărturiile oamenilor
Furtunile au făcut prăpăd în țară, vântul a suflat cu 120 km/h. Mărturiile oamenilor

Patru persoane au fost rănite în urma furtunilor care au lovit judeţele din sud-vestul ţării! În Mehedinţi, doi adulţi au ajuns la spital după ce un panou a căzut peste maşina în care se aflau împreună cu doi copii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.