Horia Colibășanu a urcat fără oxigen suplimentar și fără șerpași al zecelea vârf de peste 8.000 m. Mai are 4 de cucerit VIDEO

horia colibasanu
Facebook/ Horia Colibasanu

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a urcat, sâmbătă, pe vârful Broad Peak, de 8.051 de metri, acesta fiind cel de-al zecelea vârf de peste 8.000 de metri pe care îl atinge.

 

Sportivul român a reuşit să urce la 11:17 (ora României) pe vârful Broad Peak, al 12-lea munte ca înălţime de pe planetă, fără oxigen suplimentar şi fără ajutor din partea şerpaşilor, au transmis reprezentanții alpinistului, potrivit News.

”Sunt pe vârf la 8.051 de metri. A fost o ascensiune epuizantă de 12 ore. O creastă foarte lungă. Foarte greu vârful, pentru că nu ştiam care din vârfurile de creastă era, de fapt, vârful propriu-zis.

Am urcat, sunt obosit, vreau să încep coborârea cât mai repede şi sper să ajung cât mai repede în tabăra de bază. Toate cele bune, de aici de la 8051 de metri!”, a transmis Horia Colibăşanu, chiar din vârf prin telefonul-satelit. 

Sportivul român a plecat în Expediţia Broad Peak pe 25 iunie. Pe 7 iulie, se afla deja în Tabăra 1 a Broad Peak, la 5.600 de metri altitudine, alături de alpinistul austriac Lukas Worle, pe care l-a întâlnit în tabăra de bază. Pe 13 iulie, cei doi au ajuns în Tabăra 3, ultimul punct intermediar înainte de vârf.

Citește și
Horia Colibasanu
Alpinistul Horia Colibasanu a urcat pe Everest fara oxigen suplimentar si fara serpasi. "A fost oribil de greu"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Horia Colibășanu mai are doar 4 ”optmiari” de cucerit 

Horia Colibăşanu îşi trece în palmares al de-al zecelea ”optmiar” din cei 14 ai planetei. După 20 de ani, s-a întors în Pakistan, acolo, unde în 2004, a început ascensiunile sale la mare altitudine, cu reuşita pe K2 (8611 m), al doilea vârf ca înălţime de pe Terra.

“Expediţia Broad Peak” face parte din proiectul lui Horia Colibăşanu de a atinge cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale planetei. A urcat deja toţi cei opt “optmiari” din Nepal. Cel mai recent, Kangchenjunga, chiar anul trecut, fiind o premieră pentru alpinismul românesc.

Broad Peak, numit K3 în trecut, se află în Masivul Karakorum, munţii Gasherbrum, la graniţa dintre Pakistan şi China. La nord, este despărţit de K2 prin gheţarul Godwin-Austen. Denumirea lui vine de la creasta lungă şi uniformă.

Broad Peak a fost escaladat prima oară într-o expediţie austriacă din 1957 de Fritz Wintersteller, Marcus Schmuck, Kurt Diemberger şi Hermann Buhl.

Este alpinistul român cu cele mai mari performanțe

Expediţia “Broad Peak 2023” este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timişoara, afiliat la Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă. Clubul derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internaţional.

De-a lungul carierei, Horia Colibăşanu a participat la 24 de expediţii internaţionale, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu nouă “optmiari” urcaţi. Este în continuare singurul român care a ajuns pe K2 şi Dhaulagiri, doi dintre cei mai periculoşi cinci munţi din lume.

A fost distins cu medalia de aur pentru Merit Sportiv din partea guvernului Navarrei şi cu “Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume.

În 2017 a primit cea mai importantă distincţie pe care o poate acorda preşedintele României: Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler. De asemenea, este cetăţean de onoare al oraşelor Timişoara şi Slatina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au întrerupt expediția din Himalaya. Au decis să se întoarcă acasă
Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au întrerupt expediția din Himalaya. Au decis să se întoarcă acasă

Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au întrerupt expediția din Himalaya, unde au fost surprinși de o avalanșă, duminică noapte, în timp ce erau la aproape șapte mii de metri altitudine.

Alpinistul Horia Colibasanu a urcat pe Everest fara oxigen suplimentar si fara serpasi.
Alpinistul Horia Colibasanu a urcat pe Everest fara oxigen suplimentar si fara serpasi. "A fost oribil de greu"

Horia Colibasanu a reusit inca o premiera pentru alpinismul romanesc, dar si o performanta sportiva la nivel international: a urcat pe varful Everest (8.848 de metri) fara oxigen suplimentar si fara ajutorul unei echipe de serpasi.

Alpinistul roman Horia Colibasanu a cucerit un nou varf din Himalaya, pe un traseu care nu a mai fost strabatut pana acum
Alpinistul roman Horia Colibasanu a cucerit un nou varf din Himalaya, pe un traseu care nu a mai fost strabatut pana acum

Alpinistul din Timisoara, Horia Colibasanu, a deschis o noua ruta de catarare in Muntii Himalaya, la o altitudine de 8.123 de metri.

Expeditia pe Everest a fost anulata. Horia Colibasanu se intoarce acasa. Ce s-a intamplat
Expeditia pe Everest a fost anulata. Horia Colibasanu se intoarce acasa. Ce s-a intamplat

 Horia Colibasanu si Peter Hamor coboara de pe Muntele Everest, de la altitudinea de 7.600 de metri, din cauza vantului puternic.

Horia Colibasanu, tot mai aproape de Everest. Alpinistul a ajuns pe Shisha Pangma din Himalaya, varful care masoara 8.027 m
Horia Colibasanu, tot mai aproape de Everest. Alpinistul a ajuns pe Shisha Pangma din Himalaya, varful care masoara 8.027 m

In aceasta dimineata, la ora 09:00 (ora Romaniei), Horia Colibasanu a atins varful Shisha Pangma (8.027 m) din Himalaya (Tibet).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.