Mai mulți profesori de la C.N. „Gheorghe Șincai” au refuzat să intre la ore. Care este motivul

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți profesori de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” au refuzat să intre la ore sau să țină cursurile online și protestează în fața clădirii.

La mjloc stă intenția autorităților de a muta activitatea instituției de învățământ într-un alt imobil, pentru a demara aici lucrări de reabilitare.

Sunt 36 de profesori care continuă să protesteze, marți la amiază, după mai bine de cinci ore, în liceul „Gheorghe Șincai”, față de decizia de relocare a acestei instituții de învățământ.

Profesorii de aici ar fi fost anunțați, anul trecut, în luna septembrie, că acest liceu ar fi fost relocat într-o altă instituție de învățământ, în liceul „Petru Rareș”. S-au opus, pe moment, deoarece ar fi vrut să se asigure că respectiva clădire are într-adevăr nevoie de consolidare.

Astfel, profesorii s-au reunit într-un consiliu profesoral, ca să aleagă, cu majoritate de voturi, o nouă conducere care să le susțină interesele. Au ales un director și un director adjunct, însă institutul școlar al Capitalei ar fi numit în funcție o altă directoare care ar fi de acord cu relocarea liceului.

Citește și
proteste Nepal
Țara care a intrat în grevă națională, după ce parlamentul a fost dizolvat
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Profesorii de la „Gheorghe Șincai” contestă, astfel, și relocarea, dar și numirea în funcție a noii directoare și au refuzat să intre la ore, atât fizic, cât și online.

Despre această problemă a vorbit și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care i-a asigurat pe profesori că decizia de relocare va fi amânată cel puțin până la toamnă și care a anunțat și un controlc are va avea loc probabil vineri, la liceul „Gheorghe Șincai”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Zeci de mii de persoane au protestat în Myanmar față de lovitura de stat
Zeci de mii de persoane au protestat în Myanmar față de lovitura de stat

Zeci de mii de birmanezi au manifestat duminică pe teritoriul Myanmarului împotriva loviturii de stat care a înlăturat-o de la putere pe Aung San Suu Kyi.

Țara care a intrat în grevă națională, după ce parlamentul a fost dizolvat
Țara care a intrat în grevă națională, după ce parlamentul a fost dizolvat

Capitala nepaleză Kathmandu a fost joi scena unor ciocniri violente între poliţie şi protestatari, după ce o facţiune a Partidului Comunist aflat la guvernare a făcut apel la o zi de grevă naţională în semn de protest faţă de dizolvarea parlamentului.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.