Elevi din 6.000 de școli și grădinițe vor primi un ziar cu desene inedite, realizate de Dan Perjovschi

×
Codul embed a fost copiat

Pentru că pandemia a rărit expozițiile, iar tinerii stau tot mai mult cu ochii în telefon, un cunoscut artist român încearcă să aducă noua generație mai aproape de arta contemporană.

Elevi din peste 6.000 de școli și grădinițe vor primi un ziar cu desene inedite, concepute special pentru ei. Indiferent dacă paginile vor sfârși colorate sau avioane de hârtie, important este ca adolescenții și micuții să aibă acces la acest domeniu, spun inițiatorii proiectului.

Proiectul a luat forma unui ziar cu 32 de pagini şi va fi distribuit în 6.300 de unităţi de învăţământ din țara noastră. Dan Perjovschi - cel mai cunoscut artist contemporan român - a creionat aceste lucrări special pentru copii. Spera să inspire noua generație.

Dan Perjovschi, artist: „Eleviii, copiii au idei extraordinare, numai că trebuie să iasă la suprafaţă, e ca o chestie de a stârni lucrurile. Noi sperăm să avem nişte suprize plăcute în felul în care oamenii ăia o să folosească acest produs. Toţi aşteaptă tablete, dar noi le dăm un ziar”.

Publicația poate fi descărcată şi de pe internet.

Citește și
expozitie, arta, masca
Expoziţie de artă contemporană la Biblioteca Națională din București. 17 artiști își expun creațiile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alexandru Holicov, administrator de platformă online: „Elevilor să le fie la îndemână, să le fie uşor, pentru că ştim că petrec foarte mult timp în zona online.”

Proiectul, primul de acest gen din România, este susţinut de o asociaţie culturală din Iaşi.

George Pleșu, manager de proiect: „Ne dorim să se joace, să interacţioneze cu kitul expoziţional, să şi-l instaleze, pot să îl coloreze, pot să îl facă avioane, important e să aibă acces la arta contemporană. E un demers de accesibilizare şi de a încerca să le asigurăm accesul egal la artă”.

Inedita publicaţie va fi accesibilă pentru două milioane de copii şi cadre didactice din grădiniţele şi şcolile românești.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Investițiile în artă au crescut în pandemie. Ce tablouri se vând cu sume record
Investițiile în artă au crescut în pandemie. Ce tablouri se vând cu sume record

Deşi trăim timpuri incerte sunt oameni care s-au gândit să investească în artă, considerând obiectele de valoare un depozit sigur pentru a-şi păstra economiile.

Expoziţie de artă contemporană la Biblioteca Națională din București. 17 artiști își expun creațiile
Expoziţie de artă contemporană la Biblioteca Națională din București. 17 artiști își expun creațiile

Biblioteca Națională din București găzduieşte o expoziţie de artă contemporană. 17 artiști își expun creațiile, care mai de care mai interesantă, iar vizitatorii s-au ales cu o călătorie în lumea artei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.