"Educație pentru viață", o nouă materie predată în școli. Cum ar urma să fie structurată

×
Codul embed a fost copiat

"Educație pentru viață", așa ar urma să se numească materia care va cuprinde și educația sexuală în școli. Va fi o materie bazată pe module, predată de la clasa a 5-a până la a 12-a.

Ministrul Educației condamnă tevatura creată la Senat, unde aleșii au votat ca educația sexuală să fie studiată la școală doar dacă părinții cer asta în mod explicit. Singurii care pot schimba sau elabora programe școlare sunt specialiștii în educație, spune ministrul.

Materia "Educaţie pentru viaţa" ar urma să conţină 8 module obligatorii, printre care şi educaţia sexuală, alături de cunoştinţe juridice, economice, educaţie civică, alimentaţie sănătoasă, prim-ajutor şi educaţie financiară.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: "Toate aceste noţiuni predate modular, la fiecare modul având specialişti, trebuie să fie integrate în planurile cadru într-o disciplină obligatorie cu o oră pe săptămână care să aibă un conţinut adaptat vârstei elevilor. Începând cu cele mai simple şi inocente lucruri, care să ajungă până la cele mai complexe lucruri. Poţi face modulul de educaţie sexuală şi în clasa a5-a şi a 8-a sau a 5-a şi a 6-a."

Dacă părinţii nu vor fi de acord ca cei mici să asiste la aceste cursuri, îi pot retrage, aşa cum se întâmplă, de pildă, în cazul orelor de religie.

Citește și
Evaluare Naţională 2021
Câți elevi au participat la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2021
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficialii precizează că aceste cursuri nu vor însemna educaţie pentru actul sexual, ci educaţie pentru protecţia propriei sănătăţi. Vor fi invitaţi specialişti care ştiu cum să abordeze aceste subiecte.

Mihaela Blejdea, profesoară: "Până la urma copiii sigur ne spun când au nevoie de informaţii despre zona educaţiei sexuale, pentru că ei pun întrebări. Când ei pun întrebări noi trebuie să le răspundem pe înţelesul lor."

Adina Manea, Asociația Tineri pentru Tineri: "Este puţin probabil că ministerul Educaţiei să reuşească să dezvolte o programă şcolară integrată, să se asigure de personalul didactic, să aibă persoanele necesare pentru cadre didactice.”

Şi Asociaţiile de elevi din mai multe oraşe din ţară susţin aceste cursuri, care ar urma să ajungă în şcoli din septembrie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cîmpeanu: Educaţia sexuală este extrem de importantă şi trebuie să fie făcută. Elevii pot fi retrași la cerere
Cîmpeanu: Educaţia sexuală este extrem de importantă şi trebuie să fie făcută. Elevii pot fi retrași la cerere

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că educaţia sexuală este importantă şi trebuie cuprinsă într-un sistem "modular" sub conceptul "Educaţie pentru viaţă".

Câți elevi au participat la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2021
Câți elevi au participat la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2021

Prezenţa la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, care a avut loc marţi, a fost de 94,2%, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

Evaluare Națională 2021. Primele reacții ale elevilor care au susținut proba la Limba Română
Evaluare Națională 2021. Primele reacții ale elevilor care au susținut proba la Limba Română

Elevii de clasa a VIII-a au început marți Evaluarea Naţională cu prima probă de Limba şi literatura Română.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.