Născuți în an bisect. O familie din SUA este a doua din lume care are trei copii născuți pe 29 februarie

familie din Statele Unite
Business Insider

O familie din Statele Unite ale Americii este a doua din lume care are trei copii născuți pe 29 februarie în trei ani bisecți consecutiv, scrie Bussines Insider.

Cei trei copii, Xavier, Remington și Jade Estes, au 20, 16 și 12 ani. Pe 29 februarie 2012, Louise l-a născut pe Jade, ultimul dintre copii, care a venit la patru ani după nașterea lui Remington, pe 29 februarie 2008 și la opt ani, după nașterea lui Xavier, pe 29 februarie 2004.

Părinții lor, Louise și David, au egalat atunci recordul mondial pentru cel mai mare număr de copii născuți într-o zi bisectă, deținut până atunci de o familie norvegiană în anii 1960. Cei trei copii norvegieni, Heidi, Olav și Leif-Martin Henrikson, s-au născut în 1960, 1964 și, respectiv, 1968.

Dacă fiul cel mare Xavier s-a născut „complet întâmplător” pe 29 februarie 2004, Louise Estes afirmă că nașterea celorlalți doi nu s-a datorat în totalitate întâmplării. Mama spune că alegerea zilei de 29 februarie „a fost o opțiune realistă pentru al treilea și al cincilea copil”.

Estes l-a cunoscut pe soțul ei, David, la Universitatea Brigham Young în 2000. S-au căsătorit trei ani mai târziu. Xavier, care urma să nască pe 1 martie 2004, s-a născut cu o zi mai devreme.

Citește și
29 februarie
Traditii de 29 februarie. Ce se spune despre persoanele care se casatoresc sau isi schimba serviciul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
29 februarie 2024 - ce superstiții există în această zi. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista anii bisecți
29 februarie 2024 - ce superstiții există în această zi. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista anii bisecți

Anul 2024 este an bisect și are, mai exact, 366 de zile. Astfel, luna februarie are 29 de zile, iar această situație are loc o dată la patru ani. Din acest motiv, ziua de 29 februarie este foarte specială, motiv pentru care există mai multe superstiții.  

Traditii de 29 februarie. Ce se spune despre persoanele care se casatoresc sau isi schimba serviciul
Traditii de 29 februarie. Ce se spune despre persoanele care se casatoresc sau isi schimba serviciul

 Avem parte de un an bisect, adica luna februarie are 29 de zile. Iar, asa cum era de asteptat, exista credinte populare si superstitii despre ce este bine sa faci si ce sa eviti.

Curiozitati despre anul bisect 2016. De ce se spune ca nu este bine sa te casatoresti sau sa-ti schimbi culoarea parului
Curiozitati despre anul bisect 2016. De ce se spune ca nu este bine sa te casatoresti sau sa-ti schimbi culoarea parului

Anul 2016 este an bisect. Asta inseamna ca luna februarie are 29 de zile. Daca astronomic totul se reduce la o explicatie simpla, din punct de vedere al numerologiei anul bisect dezvaluie o serie de curiozitati.

12.500 de romani si-au sarbatorit, astazi, ziua, dupa 4 ani. La 72 de ani vor ajunge la majorat
12.500 de romani si-au sarbatorit, astazi, ziua, dupa 4 ani. La 72 de ani vor ajunge la majorat

Sa te nasti pe 29 februarie, intr-un an bisect, este cu siguranta un lucru iesit din comun. Tocmai de aceea, doar 12.500 de romani sunt sarbatoritii zilei de miercuri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.