Mamă găsită moartă, după ce a fost izgonită din casă din cauza unui obicei bizar

nepal
AFP

O femeie din Nepal, alături de cei doi copii, au fost găsiți fără viață, după ce au fost izgoniți din propria locuință. Tânăra de 35 de ani a fost dată afară din cauza unui fenomen absolut normal: femeia se afla la menstruație.

Amba Bohora, în vârstă de 35 de ani, și cei doi băieței de 7 și 9 ani s-au adăpostit într-o colibă din apropierea locuinței familiei, însă au fost găsiți morți. În apropierea lor existau și urmele unui mic foc, probabil cei trei încercând să se încălzească, însă fără succes.

„Credem că au murit intoxicați cu fum”, a declarat un oficial de poliție din Nepal, potrivit CNN.

Femeia făcea parte dintr-o comunitate în care femeile sunt considerate impure în timpul menstruației, fiindu-le interzis să atingă alte persoane, alimentele consumate de alții, vitele, chiar și cărțile.

În perioada menstruației, femeile sunt izgonite în mici colibe, în ciuda temperaturilor foarte scăzute.

Citește și
metoda accidentul
Motivul pentru care o femeie a dat un avans de 2.000 de euro unor escroci după un telefon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Divorțul ar transforma-o în cea mai bogată femeie din lume
Divorțul ar transforma-o în cea mai bogată femeie din lume

Şeful de la Amazon, Jeff Bezos, şi soţia lui nu au semnat contract prenupţial, susţine presa americană. Ceea ce înseamnă că despărţirea ar transforma-o pe MacKenzie Bezos în cea mai bogată femeie din lume.

Motivul pentru care o femeie a dat un avans de 2.000 de euro unor escroci după un telefon
Motivul pentru care o femeie a dat un avans de 2.000 de euro unor escroci după un telefon

Clasica "metoda accidentul" face o nouă victimă la Cluj-Napoca. O femeie de 75 de ani i-a dat două mii de euro unui bărbat pentru a-și "salva" fiul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.