Premierul Ciucă: Ziua Culturii Naţionale ne reaminteşte cine suntem

Nicolae Ciuca
Pro TV

Personalitatea culturală românească este demnă de a sta fără complexe alături de marile culturi, iar identitatea naţională şi-a câştigat locul cuvenit în lume, afirmă premierul Nicolae Ciucă în mesajul transmis sâmbătă de Ziua Culturii Naţionale.

"De mai bine de un deceniu, România îşi sărbătoreşte Cultura Naţională pe 15 ianuarie, ziua de naştere a celui mai mare poet pe care ţara noastră l-a dat culturii universale, în semn de apreciere pentru valoarea operei şi pentru prestigiul pe care ni l-a adus pe plan internaţional. Este o zi în care ne exprimăm respectul pentru toţi creatorii care au contribuit la istoria culturii române, pentru toţi artiştii români contemporani şi, în egală măsură, pentru toţi iubitorii de cultură, graţie cărora aceasta a putut să se păstreze în memorie şi să se perpetueze'', declară premierul.

Potrivit acestuia, astăzi, România se poate mândri cu nume şi opere sonore în patrimoniul cultural universal, în variate sfere ale manifestării artistice, literatură, sculptură, arhitectură, muzică sau teatru, inclusiv cu situri culturale introduse în Patrimoniul mondial UNESCO şi elemente aflate pe Lista Patrimoniului Imaterial.

''Acest fapt este dovada că personalitatea culturală românească este demnă de a sta fără complexe alături de marile culturi, că identitatea naţională şi-a câştigat locul cuvenit în lume. Ziua Culturii Naţionale ne reaminteşte cine suntem. Gândurile, trăirile, credinţele, visurile noastre şi lumea noastră interioară au fost şi sunt transpuse prin oamenii de talent ai acestei ţări'', a adăugat şeful Guvernului.

El reaminteşte că artiştii au fost afectaţi în timpul pandemiei, din cauza restricţiilor impuse pentru protejarea sănătăţii publice.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

''Din păcate, multe categorii de artişti au fost afectate în timpul pandemiei, din cauza restricţiilor pentru protejarea sănătăţii publice. Instituţiile statului au făcut eforturi să ajute, dar a fost şi este în continuare nevoie şi de mobilizarea iubitorilor de cultură, care să ajute creatorii să revină la o viaţă şi activitate cât mai apropiate de condiţiile anterioare pandemiei. Artistul trebuie să poată trăi din arta sa. De asemenea, cred că e important ca familia, şcoala şi societatea să încurajeze copiii şi tinerii cu înclinaţii artistice, pentru ca ţara noastră să aibă un viitor cultural. Un sincer omagiu creatorilor români din toate timpurile, multă inspiraţie artiştilor noştri contemporani şi mult succes tuturor celor care aspiră la o carieră artistică! La mulţi ani, dragii noştri, şi să aveţi un an cum vă doriţi!", şi-a încheiat premierul mesajul de Ziua Culturii Naţionale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mesajul Premierului după accidentul provocat de o mașină de poliție în Capitală. Ce i-a cerut Ciucă ministrului de interne
Mesajul Premierului după accidentul provocat de o mașină de poliție în Capitală. Ce i-a cerut Ciucă ministrului de interne

O mașină de poliție, la volanul căreia se afla un polițist tânăr, a lovit, joi, pe trecerea pentru pietoni, două fetițe în nordul Bucureștiului. Una dintre copile a murit, iar cealaltă se află în stare gravă.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.