NASA a prezentat planul pentru a reveni pe Lună. Ar putea accepta şi astronauţi privaţi

Imagini din cursul misiunilor americane Apollo pe Luna - 14
NASA

Programul Artemis urmează să marcheze revenirea americanilor pe Lună pentu prima dată după 1972.

Administratorul general al NASA a prezentat joi calendarul programului Artemis, creat pentru a readuce echipaje de astronauţi americani pe Lună, pentru prima dată după 1972, care va cuprinde opt lansări de rachete şi plasarea unei mini-staţii spaţiale pe orbita lunară până în anul 2024, informează AFP.

Administratorul agenţiei spaţiale american a confirmat că Artemis 1 va fi o misiune fără echipaj în jurul Lunii, planificată pentru 2020. Va urma Artemis 2, o misiune ce va consta într-un zbor cu echipaj în jurul Lunii şi care va avea loc "aproximativ în 2022".

Apoi, misiunea Artemis 3 va duce astronauţi pe Lună, inclusiv prima femeie care va păşi pe scoarţa lunară, în 2024 - va fi echivalentul misiunii Apollo 11, care i-a dus pe Neil Armstrong şi Buzz Aldrin pe Lună în iulie 1969.

Cele trei misiuni Artemis vor fi lansate cu cea mai mare rachetă din toate timpurile, Space Launch System (SLS), aflată în etapa de construcţie, dar a cărei dezvoltare a acumulat întârzieri atât de mari, încât primul ei zbor, programat în 2020, trebuie să fie decalat, potrivit mai multor experţi. În partea superioară a lansatorului se va afla capsula locuibilă Orion.

Citește și
A făcut o fotografie în grădina casei, iar apoi NASA a premiat-o
NASA va trimite prima femeie pe Lună în 2024 în cadrul misiunii Artemis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acestor misiuni, care vor fi "100% ale NASA", li se vor adăuga cinci lansări care vor livra segmente din viitoarea "Gateway", o mini-staţie spaţială de pe orbita lunară, care îi va aştepta pe astronauţi şi va fi folosită ca punct de trecere.

Aceste cinci lansări vor fi realizate între 2022 şi 2024 de companii spaţiale private, pe care NASA le va finanţa.

Viitoarea staţie de pe orbita lunară va fi într-o primă etapă minusculă: ea va include iniţial doar un element propulsie/energie şi un mic spaţiu de locuit. În 2024, astronauţii de pe Terra vor putea să ajungă la bordul ei.

Apoi, ei vor coborî pe Lună la bordul unui vehicul denumit "lander" (modul de asolizare), ce va trebui să fie trimis în prealabil către mini-staţia lunară şi ataşat de aceasta. O parte a modulului va rămâne pe Lună, iar o alta va permite astronauţilor să redecoleze şi să ajungă din nou pe staţie, de unde vor putea să urce în vehiculul Orion şi să revină pe Terra.

Jim Bridenstine a anunţat joi că NASA a ales compania Maxar pentru a construi primul modul al staţiei lunare, cel care va furniza energie, graţie unor mari panouri solare.

În următoarele luni, NASA va trebui să aleagă firma care va construi modulul de asolizare. Toate marile grupuri aerospaţiale, precum Boeing şi Lockheed Martin, dar şi cei noi intraţi în acest sector, precum Blue Origin, s-au înscris în cursa pentru obţinerea acestui contract.

"Nu vom deţine materialul, vom cumpăra un serviciu", a declarat Jim Bridenstine, vorbind despre acel modul de asolizare. "Scopul este să mergem repede cu acest proiect".

"Nu construim o nouă Staţie Spaţială Internaţională", a prevenit el. "Scopul nostru final este să mergem pe Marte şi nu de a rămâne blocaţi pe Lună".

Spre deosebire de programul Apollo, NASA doreşte de această dată o prezenţă durabilă pe Lună. Viitoarea staţie orbitală va avea o durată de funcţionare de 15 ani, iar agenţia americană vrea să construiască - în parteneriat cu alte agenţii spaţiale naţionale şi companii private - o infrastructură pe suprafaţa Lunii pentru a extrage apă, oxigen şi hidrogen.

Planul anunţat de NASA prevede alte 18 lansări cu SLS şi rachete private până în 2028. Iar Jim Bridenstine insistă asupra faptului că staţia orbitală va fi deschisă pentru toţi astronauţii din lume.

"Poate că un miliardar va dori să folosească staţia pentru a merge pe Lună cu propriul lui modul de asolizare, considerând că există metale preţioase în anumite locuri de pe Lună", a sugerat administratorul NASA.

Însă un obstacol major va trebui să fie depăşit: Congresul nu şi-a exprimat deocamdată intenţia de a acorda NASA fondurile suplimentare pe care agenţia spaţială americană le-a cerut pentru a-şi atinge obiectivul în 2024.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imaginea surprinsă de NASA pe Lună. ”Am zgâriat-o bine!”
Imaginea surprinsă de NASA pe Lună. ”Am zgâriat-o bine!”

NASA a descoperit și fotografiat pe Lună locul unde s-a prăbușit sonda israeliană Beresheet în timpul operațiunii de aselenizare, din aprilie.

NASA va trimite prima femeie pe Lună în 2024 în cadrul misiunii Artemis
NASA va trimite prima femeie pe Lună în 2024 în cadrul misiunii Artemis

NASA va trimite pentru prima oară o femeie pe Lună în 2024, în cadrul proiectului 'Artemis', în reluarea misiunilor cu echipaj spre satelitul natural al Pământului, relatează EFE.

Schimbarea bizară care se petrece pe Lună. Anunțul făcut de cercetătorii NASA
Schimbarea bizară care se petrece pe Lună. Anunțul făcut de cercetătorii NASA

Luna se micșorează și “tremură” în timpul acestui proces, potrivit noilor date NASA. În ultimul deceniu, oamenii de știință au stabilit că, în timp ce interiorul Lunii se răcește, scoarța sa se zbârcește ca coaja unei stafide.

iLikeIT. Tânăra de 16 ani din România care a câştigat un concurs internaţional al NASA
iLikeIT. Tânăra de 16 ani din România care a câştigat un concurs internaţional al NASA

Are 16 ani și vede un viitor pentru omenire în spațiu, într-un oraș pe lângă Lună. Cu acest proiect ambițios, adolescenta a câștigat un concurs la NASA și are ocazia să prezinte ideea cercetătorilor de peste Ocean.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.