De ce i-a fost anulată viza lui Novak Djokovic. Presa din Australia a descoperit adevăratul motiv

Novak Djokovic
Profimedia

Presa din Australia a aflat motivul pentru care autoritățile i-au anulată viza lui Novak Djokovic. Sârbul a obţinut o suspendare a expulzării sale din Australia și va rămâne la Melbourne până luni.

Cetățenii străini vor să intre în Australia trebuie să fie vaccinați împotriva COVID-19 sau trebuie să aibă o scutire medicală.

Djokovic, care este nevaccinat, obținuse o scutire medicală în baza unui document care atestă că a fost infectat cu coronavirus în ultimele 6 luni, scrie The Age.

 

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Însă Poliția de Frontieră nu consideră însă că adeverințele care atestă vindecarea de Covid-19 reprezintă o scutire valabilă de la reguli și nu i-a permis accesul în țară.

Două comisii medicale au aprobat cererea lui Djokovic – una ce aparține de federația australiană de tenis și celălaltă de la Departamentul de Sănătate din statul Victoria – autoritățile federale nu au luat o decizie fermă în acest caz.

Grupul tehnic privind gestionarea pandemiei în Australia transmitea în 14 decembrie că „dovezile sugerează că infecția anterioară reduce riscul de reinfectare timp de cel puțin șase luni (și, prin urmare, poate fi considerată o scutire temporară de la vaccinare, pentru maximum șase luni)". Dar apoi precizează că două doze „sunt necesare în continuare pentru a fi considerat pe deplin vaccinat”, iar infecția anterioară „nu este o contraindicație pentru vaccinare”.

Novak Djokovic a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară și a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni la Melbourne, informează cotidianul L'Equipe, citat de Agerpres.

Plângerea înaintată de Djokovic, care a fost analizată de un judecător din Melbourne, i-a permis acestuia să obţină o suspendare şi deci nu va părăsi Australia pentru moment.

Cazul său a fost amânat pentru luni dimineaţă, la ora locală 10:00, când va fi luată o decizie în privinţa întoarcerii sau nu în Serbia.

Avocaţii liderului mondial au termen până sâmbătă la ora 14:00 pentru a prezenta noi elemente la dosar, inclusiv eventuale probe care să ateste validitatea scutirii medicale a numărului unu mondial, care îşi va petrece weekend-ul la Park Hotel, un hotel de carantină din Melbourne.

 

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial în tenisul masculin, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni la Melbourne, informează cotidianul L'Equipe.

Plângerea înaintată de Djokovic, care a fost analizată de un judecător din Melbourne, i-a permis acestuia să obţină o suspendare şi deci nu va părăsi Australia pentru moment.

Cazul său a fost amânat pentru luni dimineaţă, la ora locală 10:00, când va fi luată o decizie în privinţa întoarcerii sau nu în Serbia.

Avocaţii liderului mondial au termen până sâmbătă la ora 14:00 pentru a prezenta noi elemente la dosar, inclusiv eventuale probe care să ateste validitatea scutirii medicale a numărului unu mondial, care îşi va petrece weekend-ul la Park Hotel, un hotel de carantină din Melbourne.

Openul Australiei, unde Djokovic este deţinătorul titlului, debutează pe 17 ianuarie.

Călătoria cu peripeţii a lui Djokovic în Australia a provocat un incident diplomatic, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, acuzând Australia de "rău tratament" faţă de campion.

Preşedintele Serbiei a declarat că a vorbit cu liderul mondial la telefon şi a scris pe contul său de Instagram că "toată Serbia că este cu el (Djokovic) şi că autorităţile vor lua toate măsurile necesare pentru ca răul tratament la care a fost supus cel mai bun jucător din lume să înceteze imediat".

Djokovic, care a primit marţi o derogare medicală pentru a participa la Openul Australiei, a fost blocat miercuri pe aeroportul din Melbourne din cauza unei probleme cu viza.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani
Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani

Oana Alina Pîrvu, soția antrenorului Florin Pîrvu, a murit la doar 47 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.