Organizatorii congresului PNL, amendați cu 10.000 de lei pentru nerespectarea regulilor Covid

congres PNL
Agerpres

Organizatorii Congresului PNL au fost sancţionat cu 10.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică, în conformitate cu legea.

"A fost aplicată o sancţiune contravenţională organizatorului Congresului, în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 10.000 de lei, pentru faptul că organizatorul, Romexpo, nu s-a asigurat de faptul că accesul (în pavilionul central - n.r.) a fost aglomerat de către o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea a fost dată organizatorului şi pentru faptul că s-a constatat că nu toate persoanele de la Congres purtau mască de protecţie. Se fac verificări cu privire la obligaţiile ce reveneau firmei de pază. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii verifică materialul video pus la dispoziţie de organizatori", a declarat marţi, la Comisia pentru apărare din Camera Deputaţilor, comisar şef Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei, potrivit Agerpres.

Și președintele Klaus Iohannis a fost fotografiat fără masca sanitară anti Covid-19 la congresul Partidului Național Liberal.

Șeful statului a uitat, timp de câteva minute, să își pună masca după discursul pe care l-a susținut în fața celor aproximativ 5000 de delgați liberali.

Deputaţii PSD din comisiile de Apărare şi Sănătate au transmis, luni, o convocare oficială către şefii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a da explicaţii cu privire la circumstanţele organizării şi desfăşurării Congresului PNL.

Citește și
PNL, Florin Citu
Șefii DSP și ai Poliției, chemați în Parlament să explice cum a fost organizat congresul PNL cu mii de persoane în pandemie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima şedinţă de BEx PNL în noua componenţă. Ar urma să se discute despre şefia Camerei Deputaților
Prima şedinţă de BEx PNL în noua componenţă. Ar urma să se discute despre şefia Camerei Deputaților

Biroul Executiv Naţional al PNL se reuneşte marţi în prima şedinţă în noua componenţă, după congresul partidului.

Șefii DSP și ai Poliției, chemați în Parlament să explice cum a fost organizat congresul PNL cu mii de persoane în pandemie
Șefii DSP și ai Poliției, chemați în Parlament să explice cum a fost organizat congresul PNL cu mii de persoane în pandemie

Deputaţii PSD din comisiile de Apărare şi Sănătate i-au convocat pe şefii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a da explicaţii cu privire la organizarea congresului PNL.

De ce au explodat cazurile Covid din București la două zile după Congresul PNL. Explicațiile DSP
De ce au explodat cazurile Covid din București la două zile după Congresul PNL. Explicațiile DSP

2.559 de cauzri de Covid au fost raprotate astăzi, 27 septembrie, în București. Aproximativ 1.400 din acestea sunt „cazuri nealocate de DSP București”, conform Grupului de Comunicare Strategică.

Orban, acuzații dure: ”lovitură de partid” la PNL. Despre Cîțu: ”În locul lui mi-ar fi rușine”
Orban, acuzații dure: ”lovitură de partid” la PNL. Despre Cîțu: ”În locul lui mi-ar fi rușine”

Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a lansat un atac fără precedent la adresa Partidului Național Liberal, după ce, sâmbătă, a pierdut alegerile din PNL pentru un nou mandat, în fața lui Florin  Cîțu.

Vlad Voiculescu sugerează că DSP București a redus intenționat rata de infectare pentru Congresul PNL
Vlad Voiculescu sugerează că DSP București a redus intenționat rata de infectare pentru Congresul PNL

Fostul ministru USR al Sănătății, Vlad Voiculescu, sugerează că DSP București a manipulat rata reală a infectării cu Covid-19 din Capitală pentru a oferi PNL o legitimitate simbolică a organizării congresului, la care s-au adunat peste 5.000 de oameni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.