GALERIE FOTO cu președintele Klaus Iohannis în Coreea de Sud, alături de Carmen Iohannis. Vizită în zona demilitarizată

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, luni, vizita oficială în Coreea de Sud. Şeful statului a depus o coroană de flori la Cimitirul Naţional din Seul.  

Acest loc este dedicat celor care şi-au dat viaţa pentru ţară, fiind situat într-un peisaj spectaculos, în ceea ce priveşte flora şi fauna, potrivit Agerpres.

”Vizita mea oficială în Republica Coreea a început astăzi, la Cimitirul Național din Seul. Am adus un omagiu victimelor de război din Coreea de Sud, onorând sacrificiul acestora pentru libertate, pace și democrație” - a transmis Klaus Iohannis pe rețeaua X.

Citește și
racheta balistica coreea de nord
Phenianul îi strică vizita lui Iohannis. Nord-coreenii au lansat o rachetă balistică în largul coastei de est a Coreei de Sud
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În această primă zi a vizitei sale, Klaus Iohannis a vizitat şi Zona Demilitarizată (DMZ).

”Astăzi am vizitat, de asemenea, zona demilitarizată și am primit o informare din partea comandantului UNC/CFC/USFK, generalul Paul LaCamera, cu privire la provocările în materie de securitate” - a mai anunțat Iohannis.

Şeful statului efectuează, de luni până miercuri, vizita oficială în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol. În acest context, vor fi semnate mai multe memorandumuri în domeniile apărării, energiei şi în cel al cooperării în situaţii de urgenţă.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele României la Seoul fac parte şi membri ai Guvernului României - ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Cu prilejul vizitei, va fi adoptată la cel mai înalt nivel "Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România - Republica Coreea", un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani.

"Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum şi multitudinea domeniilor în care există potenţial şi interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de şef de stat din ultimii 16 ani", a precizat, la anunţarea vizitei, Administraţia Prezidenţială.

Marţi, Klaus Iohannis va fi primit de omologul său, Yoon Suk Yeol. Consultările politice dintre cei doi şefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii. Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile inter-umane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state.

În prezenţa preşedintelui României şi a preşedintelui Republicii Coreea vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relaţiei bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior, cooperarea în situaţii de urgenţă şi managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului şi sportului.

În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relaţiei economice bilaterale şi pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (Seul, 25 martie 2024).

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească "Insight Romania".

Miercuri, şeful statului va vizita Complexul de producţie Doosan Enerbility, Changwon, (Busan), unde va avea o serie de discuţii cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări şi oportunităţi în domeniul energiei regenerabile şi al reactoarelor modulare mici (SMR).

Republica Coreea este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Armata României a primit undă verde de la Parlament. Ce operațiuni va desfășura
Armata României a primit undă verde de la Parlament. Ce operațiuni va desfășura

Parlamentul a aprobat, luni, în plenul reunit, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru participarea Armatei României la operaţiile desfăşurate sub egida Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră.

Phenianul îi strică vizita lui Iohannis. Nord-coreenii au lansat o rachetă balistică în largul coastei de est a Coreei de Sud
Phenianul îi strică vizita lui Iohannis. Nord-coreenii au lansat o rachetă balistică în largul coastei de est a Coreei de Sud

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică spre Marea Japoniei, în largul coastei de est a Coreei de Sud, a anunţat, luni, armata sud-coreeană, relatează Reuters, AFP şi DPA.  

Încă o călătorie în lux a lui Iohannis. Imagini spectaculoase din interiorul avionului privat care l-a dus la Seul | FOTO
Încă o călătorie în lux a lui Iohannis. Imagini spectaculoase din interiorul avionului privat care l-a dus la Seul | FOTO

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua în perioada 22 - 24 aprilie o vizită oficială în Coreea de Sud, acolo unde a fost invitat de omologului său, Yoon Suk Yeol.

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Documentele pe care le va semna președintele României
Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Documentele pe care le va semna președintele României

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, de luni până miercuri, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol, informează Administraţia Prezidenţială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.