Un astronaut în vârstă de 18 ani va zbura alături de Jeff Bezos. Cine este Oliver Daeman

Oliver Daemen
Instagram

Un astronaut în vârstă de 18 ani, cel mai tânăr din istorie, va zbura alături de Jeff Bezos pe 20 iulie.

Un tânăr în vârstă de 18 ani va deveni cel mai tânăr astronaut din istorie pe data de 20 iulie, când va decola alături de miliardarul Jeff Bezos în cadrul zborului inaugural al navei spaţiale "New Shepard" a companiei acestuia, Blue Origin, relatează AFP joi.

Proaspăt absolvent de liceu, în 2020, Oliver Daemen, deţinător al unei licenţe de pilot privat, este primul pasager plătitor pentru Blue Origin, însă nu este câştigătorul licitaţiei pentru un loc la bord, adjudecat pentru 28 de milioane de dolari. Câştigătorul licitaţiei a solicitat să rămână anonim şi va zbura într-o misiune viitoare, a indicat compania aerospaţială.

Anunţul "marchează începutul operaţiunilor comerciale pentru "New Shepard. Oliver reprezintă o nouă generaţie de oameni care ne vor ajuta să construim un drum către spaţiu”, a declarat Bob Smith, directorul executiv al Blue Origin.

Zborul la bordul "New Shepard" va reprezenta împlinirea unui vis pentru Oliver Daemen, fascinat de spaţiu, Lună şi rachete încă de când avea 4 ani, se arată într-un comunicat.

Citește și
Jeff Bezos
Jeff Bezos a demisionat din funcția de director general al companiei Amazon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El intenţionează să studieze fizica şi managementul inovaţiei la Universitatea Utrecht din Ţările de Jos, începând din septembrie.

În cadrul primului zbor cu echipaj uman a navei spaţiale "New Sheperd", viitorul student se va alătura fondatorului Blue Origin, Jeff Bezos şi fratelui acestuia, Mark, precum şi lui Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, cel care va deveni cel mai vârstnic astronaut din istorie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A început numărătoarea inversă: Richard Branson zboară în spațiu, cu 9 zile înaintea lui Jeff Bezos
A început numărătoarea inversă: Richard Branson zboară în spațiu, cu 9 zile înaintea lui Jeff Bezos

A început numărătoarea inversă pentru turismul spațial. Dar nu este un turism "de masă". În câteva ore, miliardarul Richard Branson intenționează să zboare în spațiu cu propria rachetă.

Jeff Bezos a demisionat din funcția de director general al companiei Amazon
Jeff Bezos a demisionat din funcția de director general al companiei Amazon

Jeff Bezos a demisionat, luni, din funcția de director general al companiei Amazon - exact la 27 de ani după ce a fondat-o, anunță BBC News.

Cursa pentru plecarea în spațiu: Miliardarul Richard Branson urmează să zboare înaintea lui Jeff Bezos
Cursa pentru plecarea în spațiu: Miliardarul Richard Branson urmează să zboare înaintea lui Jeff Bezos

Miliardarul britanic Richard Branson intenţionează să zboare în spaţiu la bordul navei companiei Virgin Galactic, pe care a fondat-o, la 11 iulie, a declarat compania joi.

Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu
Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, potrivit AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.