Tentativă de asasinat împotriva procurorului general al Bulgariei. O bombă a fost pusă în calea mașinii sale

procurorul general al bulgariei
Imago

Procurorul şef al Bulgariei, Ivan Gheşev, a scăpat nevătămat, luni, după explozia unui dispozitiv la trecerea maşinii sale oficiale, informează Agerpres, care citează EFE.

Petăr Todorov, secretar general în Ministerul de Interne, a menţionat că nimeni nu a fost rănit în "incidentul produs luni, la ora 11:45, pe şoseaua dintre Samokov şi Kovacevtsi, în direcţia Sofia".

Acesta a adăugat însă că "ameninţările la adresa vieţii şi sănătăţii oricărei persoane sunt absolut inacceptabile" şi a precizat că guvernul va lua măsuri ferme.

"Bomba era clar menită să ucidă. Nu a fost destinată să intimideze, nu au fost artificii", a declarat, la rândul său, Borislav Sarafov, procuror adjunct şi director al Serviciului Naţional de Investigaţii, adăugând că familia lui Gheşev era cu el în vehicul.

Sarafov a mai precizat că dispozitivul conţinea aproximativ trei kilograme de explozibil.

Citește și
cereale ucraina
Bulgaria interzice importul de cereale din Ucraina: ”Avem o producție de câteva miliarde”. De ce se teme de România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Parchetul Bulgariei a anunțat oficial că investighează explozia drept act terorist.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Timpi măriţi de aşteptare la punctele de trecere a frontierelor, în Bulgaria
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Timpi măriţi de aşteptare la punctele de trecere a frontierelor, în Bulgaria

MAE a emis o avertizare pentru românii care intenționează să treacă frontiera cu Bulgaria în perioada 28 aprilie - 1 mai: se preconizează înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de trecere a frontierelor rutiere.

Bulgaria interzice importul de cereale din Ucraina: ”Avem o producție de câteva miliarde”. De ce se teme de România
Bulgaria interzice importul de cereale din Ucraina: ”Avem o producție de câteva miliarde”. De ce se teme de România

Guvernul bulgar a decis miercuri să restricţioneze temporar importurile mai multor produse din Ucraina, în special cereale, a anunţat ministrul interimar al agriculturii, Iavor Ghecev.

 

Bulgaria, Grecia și Egipt, cele mai cerute destinații de către românii care au vrut să petreacă Paștele departe de casă
Bulgaria, Grecia și Egipt, cele mai cerute destinații de către românii care au vrut să petreacă Paștele departe de casă

Mulți români au decis să petreacă Paștele departe de casă. Cu familia sau cu prietenii au rezervat bilete de avion și cazare și au plecat la temperaturi mai blânde. Cele mai cerute destinații, spun agențiile de turism, au fost Bulgaria, Grecia și Egipt.

Un bărbat de 42 de ani din Bulgaria a murit într-un cumplit accident în Vâlcea. A intrat cu TIR-ul într-un cap de pod
Un bărbat de 42 de ani din Bulgaria a murit într-un cumplit accident în Vâlcea. A intrat cu TIR-ul într-un cap de pod

Un bărbat de 42 de ani de origine bulgară a murit, marți noapte, după ce TIR-ul pe care îl conducea, a lovit un cap de pod, pe o șosea din județul Vâlcea.

 

Documente secrete. Bulgaria s-a oferit să-i dea Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare MiG-29
Documente secrete. Bulgaria s-a oferit să-i dea Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare MiG-29

Bulgaria şi-a declarat disponibilitatea de a oferi Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare MiG-29, formată dintr-o escadrilă de 16 aparate, potrivit unuia dintre documentele clasificate ale SUA scurse pe internet în ultimele zile.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.