Senator rus: România este unul dintre „cele mai înapoiate” state membre NATO

Romania Nato
Shutterstock

Senatorul rus Andrei Klimov avertizează Chişinăul că riscă „repetarea scenariului ucrainean” comentând interviul pe care preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a acordat zilele trecute publicaţiei POLITICO.

Maia Sandu afirma în interviu că odată cu invazia rusă din Ucraina în ţara sa a intervenit o „discuţie serioasă” despre o eventuală renunţare la neutralitatea înscrisă în Constituţie, scrie News.ro.

La Chişinău, pe fundalul conflictului ucrainean, se analizează dacă se va renunţa la statutul de neutralitate consacrat prin Constituţie în favoarea aderării la o „alianţă mai mare”, după cum a răspuns preşedintele moldovean M. Sandu la o întrebare adresată de Politico. Sandu a fost întrebată de Politico despre disponibilitatea sa de a adera la NATO”, arată senatorul rus Andrei Klimov într-un comentariu postat pe contul său de Telegram.

Doamna are 50 de ani. Aşa că a trăit în URSS până la 20 de ani. Ea ar trebui să cunoască istoria noastră comună şi să ştie că nu este necesar să încredinţeze Occidentului destinul poporului”, afirmă senatorul rus, înainte de a se lansa în zugrăvirea unui tablou apocaliptic al urmării „acaparării” Ucrainei de către NATO:

Acei membri pro-americani ai NATO tocmai acum au nevoie de mai multă carne de tun pentru a lupta cu Rusia pe câmpul de luptă. Populaţia ucraineană, mulţumită lui Biden şi colegilor săi europeni, se reduce pe zi ce trece. Numărul acestora pe teritoriile aflate sub controlul regimului marionetă de la Kiev este deja de aproape două ori mai mic decât în URSS. Pierderile totale, milioane de oameni, sunt de multe ori (!) mai mari, de altfel, decât întreaga populaţie a Moldovei. Iar economia şi sfera socială a celei mai dezvoltate republici din URSS - Ucraina - se află acum în ruină datorită executorilor săi pro-NATO”, scrie senatorul Andrei Klimov.

Citește și
Maia Sandu
Un senator rus o amenință pe Maia Sandu, după declarația despre apropierea de NATO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Doamna Sandu este atât de indiferentă faţă de moldoveni şi atât de dependentă de Washington, de servitorii săi europeni, încât este gata să repete politica sinucigaşă a unor trădători de ţară din Ucraina vecină, precum Poroşenko şi Zelenski?!” - se întreabă senatorul.

Conştient că declaraţiile sale vor avea ecou la Chişinău, el se adresează direct cetăţenilor Republicii Moldova - pe care o numeşte „ţară vecină” - şi le oferă perspectiva ca ţara lor să devină „provincie a României”, despre care spune că este unul dintre „cele mai înapoiate” state NATO:

Nu este timpul, dragi cetăţeni ai ţării vecine, să trageţi propriile concluzii cu privire la gândurile actualilor voştri şefi de a transforma teritoriile moldoveneşti într-un alt teatru de operaţiuni militare NATO? Sau poate că scopul lui Sandu & comp este de a transforma Moldova, încă neutră şi formal independentă, într-o provincie a României din NATO (poate, unul dintre cele mai înapoiate state membre NATO)?”, scrie senatorul.

În încheiere, el ameninţă voalat Chişinăul arătând, recurgând tot la exemplul Ucrainei, ce se întâmplă dacă preferă o direcţie pro-occidentală: „Apropo: problemele dezastruoase ale Ucrainei au început după lovitura de stat pro-occidentală (2014), urmată de respingerea neutralităţii constituţionale „neindependente” care exista până atunci şi de anunţul oficial al politicii Kievului de aderare la blocul militar anti-rusesc NATO”.

Nu este pentru prima oară când Andrei Klimov, membru în Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, „se ocupă” de ameninţarea Republicii Moldova.

Nazismul şi neonazismul înfloresc nu numai în Ucraina, iar subiectul denazificării nu se limitează la teritoriul acestei ţări”, declara senatorul în mai anul trecut, când se afla la conducerea unei comisii termporare înfiinţate în Consiliul Federaţiei „pentru protecţia suveranităţii statului şi prevenirea amestecului în afacerile interne ale Federaţiei Ruse”.

El sublinia atunci că „denazificarea” se poate realiza prin diverse metode, nu numai cu ajutorul unei „operaţiuni militare”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Macron și Scholz vor să întărească flancul estic. Franța și Germania organizează exerciții militare comune în România
Macron și Scholz vor să întărească flancul estic. Franța și Germania organizează exerciții militare comune în România

Franța și Germania vor să întărească flancul estic al UE și al NATO și că vor organiza exerciții comune ale Brigăzii franco-germane în Lituania și România, au transmis Emmanuel Macron și Olaf Scholz într-o declarație comună.

Un senator rus o amenință pe Maia Sandu, după declarația despre apropierea de NATO
Un senator rus o amenință pe Maia Sandu, după declarația despre apropierea de NATO

Senatorul rus Andriy Klimov a lansat o amenințare la adresa Maiei Sandu, după ce președintele Republicii Moldova a vorbit despre apropierea de NATO.

Comandant NATO, despre furnizarea de arme Ucrainei: „Nu există un sistem de arme anume care să fie o soluţie miracol”
Comandant NATO, despre furnizarea de arme Ucrainei: „Nu există un sistem de arme anume care să fie o soluţie miracol”

Tancurile occidentale "nu sunt o soluţie miracol" pentru Ucraina împotriva Rusiei, a declarat comandantul suprem al forţelor aliate în Europa, Christopher Cavoli, în ajunul unei reuniuni majore în Germania privind furnizarea de arme Kiev-ului.

Lavrov: „Vom face tot ce ne stă în putere, astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”
Lavrov: „Vom face tot ce ne stă în putere, astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Moscova va face tot posibilul pentru a 'trezi la realitate' Uniunea Europeană şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia.

Aeronavele AWACS ale NATO au ajuns la București. Ce misiune vor avea în România
Aeronavele AWACS ale NATO au ajuns la București. Ce misiune vor avea în România

România este de astăzi și mai sigură. NATO a trimis la București primele două din cele trei aeronave speciale, denumite AWACS, care vor supraveghea în următoarele săptămâni flancul de sud-est al Alianței Nord-Atlantice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.