Primarul unui mare oraș și-a dat demisia după ce presa a dezvăluit că a avut o relație cu o consilieră cu 31 ani mai tânără

relatie amoroasa
Shutterstock

Primarul oraşului canadian Toronto, John Tory, a demisionat în mod neaşteptat, vineri, la scurt timp după ce ziarul Toronto Star a relatat că a avut o relaţie cu o membră a personalului său, mult mai tânără, transmite Reuters.

 

Tory, în vârstă de 68 de ani, a recunoscut relaţia într-un comunicat în care a anunţat plecarea sa, spunând că aceasta s-a încheiat la începutul acestui an, iar angajata a părăsit primăria, potrivit News.

Tory nu a spus cine este tânăra. The Star, citând surse anonime, a spus că femeia era o consilieră a primarului, în vârstă de 31 de ani.

”Îmi pare foarte rău şi îmi cer scuze fără rezerve oamenilor din Toronto şi tuturor celor răniţi de acţiunile mele.”, a declarat Tory.

El a spus că relaţia a început în timpul pandemiei de Covid-19 şi ”s-a încheiat prin consimţământ reciproc la începutul acestui an”.

Citește și
Alina Kabaeva
Iubita lui Putin compară presa cu un Kalașnikov și îi cere să susțină războiul: "La treabă!"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Regret profund că am fost nevoit să mă retrag de la o slujbă pe care o iubesc”

Tory a arătat că va lucra cu angajaţii oraşului şi cu viceprimarul Jennifer McKelvey pentru a asigura o tranziţie ordonată la o nouă administraţie.

”Regret profund că am fost nevoit să mă retrag de la o slujbă pe care o iubesc, într-un oraş pe care îl iubesc şi mai mult. Cred, în inima mea, că cel mai bine este să mă angajez pe deplin în munca necesară pentru a repara cele mai importante relaţii (familia)”, a spus Tory.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Drama unei femei bolnave psihic. A fost racolată prin metoda „loverboy” și obligată să se prostitueze
Drama unei femei bolnave psihic. A fost racolată prin metoda „loverboy” și obligată să se prostitueze

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din judeţul Argeş este cercetat pentru trafic de persoane după ce a cunoscut o femeie bolnavă psihic, i-a promis acesteia că va avea o relaţie cu ea şi apoi, folosind violenţa, a obligat-o să se prostitueze.

Iubita lui Putin compară presa cu un Kalașnikov și îi cere să susțină războiul:
Iubita lui Putin compară presa cu un Kalașnikov și îi cere să susțină războiul: "La treabă!"

Alina Kabaeva, despre care serviciile de informații occidentale cred că a avut o relație amoroasă cu Vladimir Putin, a spus într-un discurs că presa e „o armă de război” și a lansat un îndemn la susținerea invaziei din Ucraina.

O româncă s-a căsătorit cu al doilea om care a pășit pe Lună, în ziua în care acesta a împlinit 93 de ani. FOTO
O româncă s-a căsătorit cu al doilea om care a pășit pe Lună, în ziua în care acesta a împlinit 93 de ani. FOTO

Fostul astronaut Buzz Aldrin s-a căsătorit cu partenera sa de viaţă, Anca Faur, chiar în ziua în care a împlinit 93 de ani. Mireasa s-a năcut la Deva, în România, şi ar fi cu 30 de ani mai tânără. Cei doi sunt într-o relaţie de mai mulţi ani.

Marcel Ciolacu, despre relația cu președintele Iohannis: „Nu avem o prietenie”
Marcel Ciolacu, despre relația cu președintele Iohannis: „Nu avem o prietenie”

Marcel Ciolacu vorbește despre o relație „instituțională” cu președintele Klaus Iohannis, de care nu îl leagă o „prietenie”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.