O turistă a fost dată afară din Veneţia după ce a pozat topless pe un memorial dedicat victimelor de război

Venetia

O turistă a fost obligată să părăsească Veneţia după ce a pozat topless pe un memorial dedicat victimelor de război, scrie CNN, conform News.ro. 

Tânăra din Cehia, în vârstă de 30 de ani, s-a dezbrăcat vinerea trecută pe Monumento alla Partigiana şi a înotat în apa rece, apoi s-a aşezat lângă statuia dedicată unei partizane ucise în război pentru a se fotografia.

I s-a impus să părăsească Veneţia pentru 48 de ore şi a fost amendată cu 350 de euro.

Un localnic, Mario Nason, care se plimba împreună cu fiul său, a văzut femeia şi pe cei doi însoţitori ai ei pe monumentul de lângă apă.

Dedicat femeilor care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru eliberarea de fascism, memorialul reprezintă o statuie din bronz a unei femei ucise, reprezentată jumătate în apă, jumătate pe o platformă de bronz şi piatră. Aşezată lângă grădinile Biennale, este una dintre puţinele statui dedicate femeilor erou în Italia.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeia a fost abordată de poliţişti, fiind amendată cu 350 de euro (400 de dolari) şi a primit o sancţiune pentru comportament indecent, care include părăsirea pentur două zile a oraşului, dar şi o amendă suplimentară de 100 de euro.

Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat pentru CNN că, potrivit raportului lor, femeia stătea întinsă pe monument, imitând-o pe femeia partizan pentru o fotografie.

Nu este prima dată când turiştii se comportă nepotrivit în Veneţia. Cu doar o săptămână mai devreme, un bărbat s-a dezbrăcat şi s-a scufundat în Grand Canal. El nu a fost prins.

Alţii au fost amendaţi şi forţaţi să părăsească oraşul pentru pătrunderea pe un spaţiu interzis. Vara trecută, un turist scoţian a fost dat afară pentru că s-a scufundat de pe Podul Accademia în Canal Grande, după o noapte în care a băut. Şi în 2019, un cuplu german a fost expulzat pentru că a făcut cafea pe o sobă de camping sub Podul Rialto.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.