Kremlin: „Mâna invizibilă” care împinge spre o escaladare a conflictului din Ucraina aparţine SUA

peskov
Profimedia

Kremlinul a afirmat marţi că mâna „invizibilă”, după cum a spus China, din spatele conflictului ucrainean, aparţine de fapt SUA.

„Mâna aceea nu este invizibilă, este vizibilă. Este mâna Statelor Unite'”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa de presă zilnică.

Potrivit lui Peskov, „Washingtonul nu vrea ca acest război să se încheie”.

„Washingtonul va face totul pentru ca războiul să continue”, a dat el asigurări.

Ministrul de externe chinez Qin Gang a declarat anterior că „există o mână invizibilă” care împinge spre o escaladare a războiului din Ucraina, fără a preciza la ce se referă. „Mâna invizibilă foloseşte criza din Ucraina pentru a servi anumitor agende geopolitice”, a afirmat Qin într-o conferinţă de presă la Beijing, în marja sesiunii anuale a parlamentului.

Citește și
bahmut
Oficial NATO: Rusia pierde în Bahmut de cinci ori mai mulți soldați decât Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, Qin a negat că ţara sa a vândut arme Rusiei şi a susţinut că Beijingul a făcut „o evaluare independentă” şi „a pariat pe pace” în Ucraina.

„Ce a făcut China pentru a fi ameninţată sau presată în legătură cu această criză? Nu suntem implicaţi direct şi nici nu am furnizat arme. Am publicat un document cu propuneri pentru pace”, a spus Qin.

La rândul său, Kremlinul a reiterat că acordă o mare atenţie propunerilor chineze, dar că momentan nu există premise pentru ca situaţia să se rezolve pe cale paşnică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Presa internațională: Ucraina solicită bombe americane cu submuniţie pentru a le adapta la drone
Presa internațională: Ucraina solicită bombe americane cu submuniţie pentru a le adapta la drone

Ucraina şi-a extins cererea de bombe cu fragmentaţie controversate din partea SUA pentru a include o armă ale cărei submuniţii doreşte să le lanseze din drone împotriva forţelor ruse, au indicat doi membri ai Congresului american, scrie Reuters.

Oficial NATO: Rusia pierde în Bahmut de cinci ori mai mulți soldați decât Ucraina
Oficial NATO: Rusia pierde în Bahmut de cinci ori mai mulți soldați decât Ucraina

Rusia a pierdut aproximativ cinci soldați pentru fiecare soldat ucrainean ucis în bătălia pentru Bahmut, a declarat un oficial NATO pentru CNN, scrie SkyNews

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.