Iran a spânzurat public un al doilea protestatar pentru „război împotriva lui Dumnezeu”. Ce a făcut bărbatul

Bilanțul deceselor după două luni de manifestații în Iran. Cifra oficială e 200, dar numărul morților ar fi mai mare
IMAGO

Iranul a efectuat, luni, o a doua execuţie legată de manifestaţiile care zguduie ţara de trei luni, a anunţat Mizan Online, agenţia autorităţii judiciare a ţării.

"Majidreza Rahnavard, care a fost condamnat la moarte la 29 noiembrie pentru asasinarea cu 12 zile în urmă, cu armă albă, a doi agenţi de securitate şi pentru rănirea altor patru persoane", a fost executat public la Mashad, precizează AFP.

El a fost arestat la 17 noiembrie când încerca să fugă din ţară, conform Mizan Online.

Bărbatul fost condamnat la moarte pentru „război împotriva lui Dumnezeu”, notează sursa citată, conform Reuters. 

Iranul se confruntă cu manifestaţii declanşate de moartea la 16 septembrie a Mahsei Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani decedată după arestarea sa de către poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar strict din Republica Islamică.

Citește și
poliția moravurilor
Ce înseamnă poliția moravurilor din Iran, cea care a fost suspendată după luni întregi de proteste
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prima execuţie a avut loc joi. Mohsen Shekari, de 23 de ani, a fost condamnat la moarte pentru că a blocat o şosea şi a rănit un paramilitar la începutul manifestaţiilor.

Anunţul execuţiei sale a fost condamnat de numeroase ţări, precum şi de ONU.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat care a fost implicat în protestele anti-regim din Iran a fost executat
Un bărbat care a fost implicat în protestele anti-regim din Iran a fost executat

Autoritățile din Iran au executat, joi, un bărbat acuzat că a rănit un ofiţer paramilitar după ce a blocat traficul pe un bulevard din Teheran în timpul protestelor care zguduie ţara de aproape trei luni, informează News.ro, care citează Al-Jazeera.

Ce înseamnă poliția moravurilor din Iran, cea care a fost suspendată după luni întregi de proteste
Ce înseamnă poliția moravurilor din Iran, cea care a fost suspendată după luni întregi de proteste

Poliția moravurilor din Iran a fost închisă, cel puțin pentru moment, potrivit procurorului general al țării, Mohammad Jafar Montazeri. Dar ce înseamnă asta?

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.