Generalul rus Ghenadi Lopirev, „paznicul secretelor” palatului lui Putin de la Marea Neagră, a murit brusc în închisoare

palat putin
StirilePROTV

Generalul rus din cadrul serviciilor secrete Ghenadi Lopirev, condamnat de corupţie în 2017 şi care deţinea informaţii despre construirea unei reşedinţe de lux, la Marea Neagră, a preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit în închisoare.

Generalul Ghenadi Lopirev „s-a îmbolnăvit brusc” şi a fost trimis la un spital local, unde a murit la 16 august, dezvăluie RIA Novosti, potrivit News.ro.

Potrivit agenţiei ruse oficiale de presă Tass, Lopirev a fost condamnat după ce a fost găsit vinovat de luare de mită „în sumă de aproximativ şapte milioane de ruble (aproximativ 74.000 de dolari)”.

Lopirev a fost condamnat şi cu privire la deţinere ilegală de pistoale şi muniţie, potrivit RIA Novosti, o condamnare anulată în apel.

Generalul şi-a clamat nevinovăţia faţă de toate acuzaţiile formulate împotriva sa.

Citește și
putin
Franța crede că Putin se află în spatele presupusei morți a șefului Wagner. ”Prigojin lasă în urmă gropi comune”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avocatul său, Ruslan Zahalujni, declara în timpul procesului publicaţiei ruse RBC că justiţia l-a găsit vinovat de o „fraudă financiară legată de semnarea unor contracte de reparare a unor comunicaţii tehnice” a reşedinţei de vară a lui Putin, Bocearov Rucei, la Soci.

Institutul de Studierea Războiului (ISW) cu sediul la Washington cataloghează moartea lui Lopirev ”suspectă”.

„Surse interne susţin că Lopirev era «paznicul secretelor» construirii reşedinţei de la Gelendjik, la Marea neagră, a preşedintelui (rus Vladimir) Putin, supranumită adesea «Palatul lui Putin»”, potrivit ISW.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Raport ISW: Vladimir Putin ar fi ordonat comandamentului militar de la Moscova să doboare avionul lui Prigojin
Raport ISW: Vladimir Putin ar fi ordonat comandamentului militar de la Moscova să doboare avionul lui Prigojin

Kremlinul continuă să păstreze tăcerea în legătură cu moartea liderului Wagner, Evgheni Prigojin. Șeful mercenarilor ar fi fost unul dintre pasagerii avionului, care s-a prăbușit, miercuri seară, la nord de Moscova.

Franța crede că Putin se află în spatele presupusei morți a șefului Wagner. ”Prigojin lasă în urmă gropi comune”
Franța crede că Putin se află în spatele presupusei morți a șefului Wagner. ”Prigojin lasă în urmă gropi comune”

Francezii cred că în spatele presupusei morți a liderului grupării de mercenari Wagner se află Vladimir Putin, iar în ceea ce-l privește pe Evgheni Prigojin evidențiază faptul că acesta ”lasă în urmă gropi comune”.

 

Ce făcea Vladimir Putin în timpul prăbuşirii avionului în care s-ar fi aflat Prigojin
Ce făcea Vladimir Putin în timpul prăbuşirii avionului în care s-ar fi aflat Prigojin

Preşedintele Vladimir Putin se afla în regiunea Kurs, la comemorarea a 80 de ani de la Bătălia de la Kursk din al Doilea Război Mondial, în timpul prăbuşirii unui avion în care s-ar fi aflat Evgheni Prigojin.

„Gangsterul” Putin, în aceeași categorie cu Pablo Escobar dacă este implicat în moartea lui Prigojin
„Gangsterul” Putin, în aceeași categorie cu Pablo Escobar dacă este implicat în moartea lui Prigojin

Vladimir Putin s-ar afla în aceeași categorie cu infamul traficant de droguri Pablo Escobar, în cazul în care s-ar dovedi că a fost implicat în uciderea lui Evgheni Prigojin, potrivit unui jurnalist străin de top, scrie Sky News.

Locuri de vizitat în Lituania. Obiective turistice în superba țară prea puțin cunoscută românilor
Locuri de vizitat în Lituania. Obiective turistice în superba țară prea puțin cunoscută românilor

Lituania este o țară est-europeană cu o coastă la Marea Baltică în vest. Este cel mai mare și cel mai populat dintre cele trei state baltice. Țara se învecinează cu Belarus, Letonia, Polonia și Rusia și are o frontieră maritimă comună cu Suedia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.