Distribuitorii care nu citesc contoarele la termen vor fi obligaţi să plătească compensaţii de 100 de lei fiecărui client

factura energie

Distribuitorii care nu vor citi contoarele în termen de şase luni în cazul energiei electrice şi de trei luni pentru gazele naturale vor fi obligaţi să le plătească clienţilor o compensaţie de 100 de lei.

Anunțul a fost făcut, miercuri seara, de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, care a precizat că, în momentul în care distribuitorii nu vor citi un milion de contoare, suma pe care o vor avea de plată va ajunge la 100 de milioane de lei.

El a subliniat că în prezent se află în dezbatere publică două modificări ale standardelor de distribuţie la energia electrică şi la gaze naturale, care prevăd astfel de măsuri, în condiţiile în care amenzile prevăzute de lege nu sunt foarte mari.

"Avem în dezbatere publică două modificări ale standardelor de distribuţie la energia electrică şi la gaze naturale şi vom obliga distribuitorii care au sarcina citirii contoarelor, pentru că distribuitorii citesc contoarele, care depăşesc acest termen de 6 luni în cazul energiei electrice şi de 3 luni la gaze naturale şi nu s-a citit contorul, automat trebuie să plătească o compensaţie pentru acei clienţi căroara nu le-au citit control. Compensaţia, propunerea noastră este de 100 de lei. Bănuiesc că în momentul în care nu vor citi un milion de contoare şi au de plătit 100 de milioane de lei, o să-i coste şi o să fie preocupaţi de asta", a declarat vicepreşedintele ANRE, la Digi 24, citat de Agerpres.

El a adăugat că fiecare consumator are dreptul de a citi contorul şi de a trimite indexul contorului în fiecare lună, iar furnizorul este obligat să factureze.

Citește și
Fara curent
Ministru italian: Preţurile la electricitate ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Vreau să vă spun ceva foarte important: fiecare consumator are dreptul de a citi contorul şi de a trimite indexul contorului în fiecare lună. Pe factură trebuie să fie un număr dedicat de autocitire, un interval de timp care să nu fie mai scurt de 5 zile şi de obicei se dă un interval mai lung în care orice client poate să sune, să se identifice şi să dea indexul. Acest lucru se poate face şi prin aplicaţia pusă la dispoziţie de majoritatea furnizorilor. În momentul în care se face autocitire, se comunică indexul, furnizorul este obligat să factureze", a explicat el.

Întrebat dacă sunt companii care au folosit momentul acesta ca "să îi jegmănească" pe clienţi, vicepreşedintele ANRE a răspuns: "Probabil că sunt". "Au fost foarte multe contravenţii, nu ştiu dacă s-a făcut din rea intenţie sau din greşeală, dar au fost foarte multe plângeri şi am aplicat amenzi pentru depăşirea diverselor termene de răspuns la clarificări privind factura, de semnat contractul în termen de 5 zile lucrătoare din momentul în care se depun toate documentele solicitate de furnizor, de răspuns la solicitare de ofertă, de citire a contoarelor. Regulamentul prevede foarte clar că contoarele de energie se citesc cel puţin o dată la 6 luni, iar în cazul gazelor o dată la 3 luni, şi am găsit foarte multe cazuri când aceste termene nu s-au respectat şi am aplicat amenzi şi vom continua sa aplicăm amenzi", a menţionat Zoltan Nagy-Bege.

El consideră sunt anumite contravenţii din această piaţă pentru care amenzile sunt mici, însă pentru altele "nu sunt chiar foarte mici". "De exemplu pentru depăşirea termenelor de răspuns sau de semnat contractul sau de trimitere de cerere de oferte este de 400.000 de lei, evident că pentru o companie care are 2-3 milioane de clienţi şi avem în România, poate nu este mare, dar putem da amenda de 2-3 ori. Aceasta este amenda maximă", a arătat reprezentatul ANRE.

Ce pași trebuie să parcurgă consumatorii în cazul în care primesc facturi exagerate

"Primul pas să solicite informații, detalii de la furnizor. El are obligaţia să-i răspundă în maximum 15 zile şi poate să solicite şi suspendarea termenelor de plată în acest caz. După ce trec cele 15 zile în care furnizorul este obligat să dea explicaţii şi nu a primit acest răspuns se poate adresa autorităţii (ANRE) şi vom analiza toate situaţiile. Avem destul de multe plângeri pe parcursul acestui an, majoritatea sunt soluţionate, am găsit soluţiile, am găsit problemele. Foarte multe cazuri se rezolvă prin sesizarea la furnizori, pentru că şi furnizorul îşi dă seama că cineva a comis o eroare. În aceste cazuri, când sunt valori aberant de mari, în majoritatea cazurilor este vorba de o eroare, că e o eroare a softului, a cititorului, o eroare a softului de facturare, sunt diverse cazuri, dar majoritatea se rezolvarea după primul pas. Dacă nu se rezolvă, se implică autoritatea şi în foarte multe cazuri chiar aplicăm amenzi pentru furnizori dacă au încălcat vreo reglementare", a adăugat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce au explodat prețurile la energie. Măsurile anunțate de autoritățile din Europa
De ce au explodat prețurile la energie. Măsurile anunțate de autoritățile din Europa

Preţurile la energie continuă să crească şi ating niveluri record, ca urmare a majorării cotaţiilor la gazele naturale şi a preţurilor certificatelor verzi. Atorităţile din mai multe state europene au anunțat măsuri de sprijin pentru consumatorii finali.

Ministru italian: Preţurile la electricitate ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru
Ministru italian: Preţurile la electricitate ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru

Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, în încercarea de a controla preţurile tot mai mari, au declarat marţi, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.

De când vor primi românii ajutor din partea statului pentru plata facturilor la energie
De când vor primi românii ajutor din partea statului pentru plata facturilor la energie

5 milioane de familii din România ar urmă să primească, din noiembrie, un ajutor din partea statului, ca să își achite facturile la energie.

Măsurile adoptate de urgență în Spania pentru a reduce facturile mari la energie
Măsurile adoptate de urgență în Spania pentru a reduce facturile mari la energie

Guvernul de la Madrid a adoptat marţi un pachet de măsuri de urgenţă pentru a reduce facturile mari la energie plătite de consumatori, transmite Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.