Veste bună pentru români. Pensiile se plătesc mai devreme în această lună, pentru Paște

bani lei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă vineri că pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, adică până la data de 11 aprilie, pentru cumpărăturile de Paşte.  

”Pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, adică până la data de 11 aprilie, astfel încât părinţii şi bunicii noştri să aibă timp pentru a-şi face cumpărăturile specifice sărbătorilor pascale. Le transmit un gând bun tuturor!”, a scris Marius Budăi pe Facebook.

Anul acesta, sărbătoarea Paştelui va fi pe 16 aprilie, iar catolicii vor sărbători Paştele pe 9 aprilie.

Numărul mediu de pensionari a fost de 5,004 milioane de persoane în 2022, în scădere cu 75.000 de persoane faţă de anul precedent, în timp ce pensia medie lunară a crescut cu 11,3% până la valoarea de 1.855 lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Anul trecut, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,607 milioane de persoane, în scădere cu 47.000 de persoane faţă de anul precedent.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 1.775 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,6%, comparativ cu 53% în anul precedent.

Potrivit INS, indicele pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 96,6%.

În anul 2022 comparativ cu anul 2021, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 75.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat cu 47.000. Pensia medie lunară şi pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 11,3%, respectiv cu 10,8%.

Anul trecut, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,08% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,6%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,2%.

Datele INS arată că raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 13 pensionari la 10 salariaţi în judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Giurgiu, Mehedinţi şi Neamţ, 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui şi la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 948 lei (1.409 lei în judeţul Botoşani, 1.419 lei în judeţul Giurgiu, 1.426 lei în judeţul Vrancea, faţă de 2.357 lei în judeţul Hunedoara, 2.250 lei în Municipiul Bucureşti şi 2.085 lei în judeţul Braşov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială) , în anul 2022, a fost de 1,175 milioane persoane, din care: 1,025 milioane persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,3% din totalul pensionarilor din această categorie; 124.800 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 64,4% din totalul acestora; 24.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 3,2% din totalul acestei categorii.

Pensia medie lunară a fost determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. - plătite de casele de pensii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.