Un tânăr din Tulcea a lovit o bătrână cu mașina și a fugit de la locul accidentului

politia
Pro TV

Poliţiştii tulceni au întocmit dosar penal unui tânăr de 21 de ani care, sâmbătă dimineaţa, a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, a accidentat o persoană şi a plecat de la locul evenimentului, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Tulcea, conducea un autoturism în satul Mahmudia, atunci când a accidentat o femeie în vârstă de 91 de ani din localitate care se deplasa pe carosabil, potrivit Agerpres.

"După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea Poliţiei. El a fost ulterior identificat de poliţişti şi deţinea permis de conducere. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,66mg/l alcool pur în aerul expirat", a anunţat IPJ.

În urma accidentului, bătrâna a fost rănită.

Potrivit sursei, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește și
Accident grav în Cârțișoara
El e șoferul care a spulberat o mamă și pe fiul ei, pe Transfăgărășan. Bărbatul, acuzat de 5 infracțiuni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O șoferiță care nu a acordat prioritate a provocat un dezastru. Doi oameni au ajuns la spital
O șoferiță care nu a acordat prioritate a provocat un dezastru. Doi oameni au ajuns la spital

Impact violent vineri seară într-o intersecţie de pe Drumul Naţional 72, care leagă Târgovişte de Ploieşti, după ce o şoferiţă nu ar fi acordat prioritate altui autoturism.

El e șoferul care a spulberat o mamă și pe fiul ei, pe Transfăgărășan. Bărbatul, acuzat de 5 infracțiuni
El e șoferul care a spulberat o mamă și pe fiul ei, pe Transfăgărășan. Bărbatul, acuzat de 5 infracțiuni

Un individ fără permis și băut a semănat moarte, joi seară, pe Transfăgărășan, în localitatea Carţişoara din județul Sibiu.

Un bărbat și-a dat ultima suflare la muncă, după ce a fost strivit de o rolă de sârmă
Un bărbat și-a dat ultima suflare la muncă, după ce a fost strivit de o rolă de sârmă

Sfârșit violent joi seară pentru un bărbat de 41 de ani din București. Omul și-a dat ultima suflare la locul de muncă, într-o hală din sectorul 3 al Capitalei, după ce peste el a căzut o rolă de sârmă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.