Un pompier a pornit o campanie de strângere de fonduri după ce casa unei familii sărace a ars

×
Codul embed a fost copiat

O familie sărmană, cu patru copii, dintr-o comună din Botoșani, a rămas pe drumuri după ce casa lor, de la marginea satului, a ars luna trecută până la temelii. Aceștia nu au reușit să salveze mare lucru.

Un pompier generos, impresionat de durerea familiei, a strâns bani și încearcă să mobilizeze cât mai multă lume, pentru a îi ajuta pe cei loviți de necaz.

Luna trecută, căsuța din localitatea Flămânzi, în care locuiau părinții și cei patru copii, a ars ca o torță și toate lucrurile familiei s-au făcut scrum. Oamenii, care trăiesc din ajutor social, au rămas sub cerul liber.

„Soția a zis, mă duc să fac un pic de foc la fete, fetele dormeau în camera cealaltă. Am luat o vestă să mă duc afară și, când m-am întors, era flacără,“ a relatat tatăl copiilor.

În acea noapte, în doar câteva minute, flăcările au cuprins întreaga locuință, iar vecinii au fost cei care au sunat, disperați, la 112.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unul dintre pompierii de la ISU Botoșani, care era în misiune în acea noapte, nu a rămas indiferent la drama familiei.

Petru Grigoraș, pompier ISU Botoșani, a spus: „Am hotărât, împreună cu prietenii din copilărie să strângem niște bani, să încercăm să ajutăm, pe cât posibil, la reconstrucția noii case.

„Ușor, ușor, am început să strângem o sumă destul de mare pentru a ajuta la reconstrucție. Ne-am dorit cu toții ca familia să se poată muta in noua casă până la sfintele sărbători de Paște.“

Pompierul și câțiva voluntari au reușit să ridice casa, să monteze acoperișul, ferestrele și usile și au amenajat o sobă din teracotă. Deocamdată, familia va putea locui într-o singură cameră.

Voluntarii fac apel, pe rețelele sociale, la solidaritate, pentru ca lucrările să poată fi încheiate și familia să prindă curaj și să poată lua viața de la capăt.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.