Un medic de la Institutul Oncologic din Capitală, reținut după ce a cerut șpagă unei bolnave de cancer

×
Codul embed a fost copiat

Un medic originar din Siria, angajat la Institutul Oncologic din Capitală, a fost reţinut de ofiţerii Anticorupţie, după ce ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la fiica unei paciente pe care urma să o opereze.

Detaliile care ies la iveală din această anchetă sunt chiar scandaloasă, o recunosc chiar ofițerii DGA, cei care au instrumentat acest dosar de corupție, după ce fiica pacientei în vârstă de 52 de ani, bolnavă de cancer de col uterin, care avea nevoie de o intervenție chirurgicală, s-a plâns de faptul că acest medic, 47 de ani, le-ar fi pretins sume însemnate de bani ca să facă intervenția chirurgicală.

Inițial, potrivit femeii, medicul i-ar fi cerut 9.000 de lei, apoi și-a redus pretențiile la 6.000 de lei. În urma acestei sesizări s-a organizat și acest flagrant.

Medicul, care a absolvit Universitatea Carol Davila din Capitală în 1995, apoi și-a luat doctoratul în 2009, ar fi fost prins în flagrant în cabinetul său de la clinica privată unde profesa.

El este specialist în obstetrică-ginecologie, dar și chirurgie oncologică, iar acum este în custodia Poliției. Acum urmează ca, în cursul zilei de vineri, să fie dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, o măsură pe care anchetatorii de la Parchetul Capitalei o cer în condițiile în care vorbesc despre acuzații de luare de mită, câtă vreme medicul ar fi condiționat actul medical de primirea acestor sume de bani.

Citește și
celulita
Cum putem preveni apariția celulitei. Sfaturile Mihaelei Bilic, medic nutriționist
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De acum vor ca soarta lui să fie decisă de magistrați. De altfel, dacă va urma un proces iar la finalul său va fi găsit vinovat, medicul riscă până la 7 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Șeful unui spital mobil din Ucraina le-a cerut medicilor să castreze toți militarii ruși capturați
Șeful unui spital mobil din Ucraina le-a cerut medicilor să castreze toți militarii ruși capturați

Șeful unui spital mobil aflat în zona de război din estul Ucrainei a declarat într-un interviu acordat unui post de televiziune local că le-a ordonat medicilor să castreze toți militarii ruși capturați, potrivit Daily Mail.

Cum putem preveni apariția celulitei. Sfaturile Mihaelei Bilic, medic nutriționist
Cum putem preveni apariția celulitei. Sfaturile Mihaelei Bilic, medic nutriționist

Care este rezultatul combinației nefericite dintre inflamație, retenție de lichide și circulație defectuoasă?

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.