Un copil a fost salvat de pompieri dintr-un apartament inundat cu fum. Tatăl le spusese că nu mai era nimeni în casă

pompieri
ISU

Un copil de 9 ani şi tatăl lui au fost salvaţi de pompierii din Oradea după ce apartamentul în care se aflau a fost inundat cu fum, din cauza aragazului pornit şi nesupravegheat.

Salvatorii l-au trezit din somn pe bărbat, care le-a spus însă că în locuinţă nu se mai află nimeni, însă pompierii l-au găsit pe băiat, dormind într-o cameră. Copilul a fost preluat de mama sa, iar bărbatul a fost dus la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, potrivit news.ro.

Potrivit ISU Bihor, incendiul izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuinţe de pe strada Balogh Istvan din municipiul Oradeaa fost anunţat, în noaptea de luni spre marţi, printr-un apel la 112.

Acolo au ajuns trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime, precum şi echipajul de pompieri militari paramedici al Detaşamentului 2 Oradea, cu ambulanţa SMURD a subunităţii.

”Ajunşi la faţa locului, în aproximativ cinci minute de la primirea apelului, pompierii militari au bătut cu putere la uşa apartamentului din care ieşea fum, iar în momentul în care se pregăteau să pătrundă în interiorul acestuia cu ajutorul accesoriilor şi echipamentelor din dotare, proprietarul, trezit din somn de forţele de intervenţie, a deschis uşa locuinţei, care era complet inundată cu fum. Pompierii militari l-au evacuat pe bărbat din apartament şi au intrat rapid în locuinţă, căutând eventuale victime, deşi bărbatul le spusese că nu se mai află nimeni în apartament. Salvatorii l-au găsit, în câteva clipe, pe fiul proprietarului, care dormea într-una dintre încăperile pline cu fum, şi l-au scos urgent din locuinţă, salvându-i viaţa. Atât copilul, cât şi tatăl acestuia, au fost preluaţi şi evaluaţi de pompierii paramedici, aflaţi la locul intervenţiei, ulterior neimpunându-se transportul băiatului la spital”, a arătat sursa citată.

Citește și
incendiu
Incendiu la o casă din județul Iași. Doi bărbați au fost găsiți carbonizați | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copilul, în vârstă de 9 ani, a fost preluat de mama lui, sosită între timp acolo. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost transportat la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie Oradea.

Pompierii au stins, în circa două minute, incendiul, care se manifesta la o oală cu mâncare şi la aragazul lăsat în funcţiune, nesupravegheat.

”Din fericire, evenimentul, generat de un aragaz pus în funcţiune şi lăsat nesupravegheat, s-a soldat doar cu arderea vasului lăsat pe foc şi a unei părţi din aragaz, însă, doar câteva minute au făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte în cazul copilului şi tatălui acestuia, care dormeau în locuinţa inundată cu fum”, a subliniat ISU Bihor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Şase militari ruși au murit într-un incendiu care s-a produs în apropierea frontierei cu Ucraina
Şase militari ruși au murit într-un incendiu care s-a produs în apropierea frontierei cu Ucraina

Şase militari ruşi au murit, luni, într-un incendiu într-un buncăr din regiunea Kursk, frontalieră cu Ucraina, a anunţat Ministerul Apărării rus. 

Incendiu la o casă din județul Iași. Doi bărbați au fost găsiți carbonizați | FOTO
Incendiu la o casă din județul Iași. Doi bărbați au fost găsiți carbonizați | FOTO

Un incendiu a izbucnit, duminică, la o casă din localitatea Comarna, judeţul Iaşi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru a stinge flăcările. În locuinţă au fost găsiţi carbonizaţi doi bărbaţi, în vârstă de 55 şi 56 de ani.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.