Șoc pentru mai mulți locatari, la 2 ani după ce și-au cumpărat apartamente în Brașov. Ce manevră le-a făcut dezvoltatorul

×
Codul embed a fost copiat

Locatarii unui bloc nou și modern din Brașov s-au trezit că au de plătit zeci de mii de euro în plus pentru apartamentele în care locuiesc de doi ani și al căror preț fusese deja stabilit clar cu dezvoltatorul imobiliar.  

Acesta din urmă se află într-o situație financiară dificilă și, ca să prevină insolvența, a apelat la o procedura specială care presupune actualizarea prețurilor și renegocierea datoriilor. Dacă nu plătesc aceste sume suplimentare, oamenii riscă să-și piardă casele.

Blocul face parte dintr-un complex rezidențial mai mare, din Brașov, și a fost finalizat acum doi ani. Mulți dintre beneficiari au achitat apartamentele integral, la prețurile stabilite atunci cu dezvoltatorul imobiliar: între 50.000 și 80.000 de euro. Acum au aflat că ar trebui să plătească în plus sume consistente.

Mihaela Roncea, reprezentant al unui beneficiar: "Trebuie să mai plătească în plus la un apartament de 2 camere 30.000 și cele de trei camere 55.000 de euro. Sunt foarte mulți bani și mai ales pentru familii care s-au împrumutat".

Reprezentantul unui beneficiar: "Oamenii au cumpărat de bună credință și acum ei sunt în situația în care au dat banii și se gândesc «Oare ce se întâmplă?»".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar recunoaște că este în dificultate financiară și, ca să scape de insolvență, a apelat la procedura concordatului preventiv. O companie independentă analizează situația în detaliu și face un plan de redresare.

Florin Constantin, reprezentantul firmei de concordat prevenți: "A fost această variantă de actualizare a prețurilor. Varianta unu în care fiecare ia o decizie dacă dorește să meargă mai departe sau nu, iar a doua variantă posibilitatea de restituire a avansului pe care l-au dat. Nu sunt discuții doar cu promitenții cumpărători, ci și cu toți creditorii societății, creditori bancari, furnizori de utilități, de materiale de constructii și nu numai".

Cătălin Mândru, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar: "La momentul ăsta compania înregistrează niște debite, niște creante pe care furnizori le au la noi. Suntem încrezători că împreună cu oamenii vom ajunge la un consens prin dialog și negociere, vom ajunge la un consens astfel încât damage-ul să fie minim".

Mihaela Roncea, reprezentant al unui beneficiar: "Este strigător la cer, nu este corect față de noi pentru că acest dezvoltator vrea să-și rezolve problemele luând o suma de bani de la locatarii care locuiesc în apartamente de un an jumate".

Oamenii se tem însă că nici dup[ ce vor plăti sumele cerute în plus nu vor deveni proprietari cu acte în regulă pe apartamente. Asta pentru că blocul nu este încă intabulat.

Claudiu Axinte, beneficiar: "Când i-am întrebat «Ne puteti garanta că dacă plătim acești bani vom avea apartamentul?» au spus «Nu. Vă oferiți doar o șansă mai bună în caz că...». Dacă firma intră în insolvență. Practic ni se cer zeci de mii de euro pentru nicio garanție".

Intabularea blocului trenează din cauză că inițial dezvoltatorul imobiliar nu a respectat autorizația de constructie în care era prevazută amenajarea unei parcări supraetajate. Acum imobilul se află în proces de reautorizare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.