Situaţia gazului care iese din pământ în localitatea Crişeni, Sălaj, în atenţia autorităţilor

exploatare gaz
Shutterstock

Situaţia gazului detectat pe raza localităţii Crişeni, care iese din pământ în unele zone, dar nu provine din reţeaua furnizorului de gaze naturale, a fost discutată, joi, în cadrul unei şedinţe a CJSU Sălaj.

 

Semnalarea acestei situaţii a fost făcută de către reprezentanţii Delgaz Grid, în urma măsurătorilor pe care compania le realizează periodic. Reprezentatul Delgaz Grid, Vasile Silaghi, a precizat în cadrul şedinţei că în zonele în care s-a semnalat prezenţa gazului compania a montat 200 de dopuri de cauciuc şi o răsuflătoare de carosabil, pentru a ajuta la dispersarea gazului şi a impiedica astfel acumularea lui”, se arată, joi, într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj.

Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei, primarul comunei Crişeni, Călin Morar, a subliniat faptul că administraţia locală nu a primit, până în prezent, nicio sesizare din partea localnicilor privind posibile scurgeri de gaz.

Având în vedere datele prezentate, membrii CJSU Sălaj au decis, ca măsură preventivă, monitorizarea concentraţiei de gaz în zonele identificate, prin efectuarea de măsurători periodice de către specialiştii Delgaz Grid, în prezenţa unui reprezentant al primăriei Crişeni, pe o durată de două săptămâni, cu o periodicitate la trei zile. Măsurătorile vor fi efectuate atât în spaţii deschise, cât şi în subsolurile clădirilor şi locuinţelor din zonele vizate”, se mai arată în comunicatul menţionat.

Ulterior realizării acestor măsurători, va avea loc o nouă şedinţă a CJSU Sălaj, pentru a se analiza datele colectate şi a se lua măsurile care se impun.

Citește și
Centrală de apartament
Parlamentul European a interzis centralele de apartament. Ce urmează pentru români
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Încă un șef al companiei rusești de petrol și gaze Lukoil a fost găsit mort. Al 4-lea manager care moare în ultimii 2 ani
Încă un șef al companiei rusești de petrol și gaze Lukoil a fost găsit mort. Al 4-lea manager care moare în ultimii 2 ani

Vitali Robertus, în vârstă de 54 de ani, vicepreședinte al companiei rusești de petrol și gaze Lukoil, a fost găsit mort. El este al patrulea manager de top al Lukoil care moare de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Parlamentul European a interzis centralele de apartament. Ce urmează pentru români
Parlamentul European a interzis centralele de apartament. Ce urmează pentru români

Parlamentul European a adoptat planul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră, care include eliminarea completă a centralele de apartament pe combustibili fosili până în 2040. Statele UE urmează să-și adapteze legislația în acest sens.

Lideră prorusă: Găgăuzia a cerut Rusiei gaze mai ieftine şi asistenţă bancară pentru suplimentarea pensiilor
Lideră prorusă: Găgăuzia a cerut Rusiei gaze mai ieftine şi asistenţă bancară pentru suplimentarea pensiilor

Găgăuzia a cerut Moscovei livrări directe de gaze "la tarife speciale" şi deschiderea de conturi în sistemul bancar rusesc MIR pentru a permite plata unor ajutoare financiare de la "donatori" din Rusia, scrie EFE.

Leonid Volkov, un aliat al lui Alexei Navalnîi, a fost atacat în Lituania cu un ciocan şi gaze lacrimogene
Leonid Volkov, un aliat al lui Alexei Navalnîi, a fost atacat în Lituania cu un ciocan şi gaze lacrimogene

Un aliat de lungă durată al regretatului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi a fost atacat în faţa casei sale din Lituania, transmite BBC.  

Kievul exclude prelungirea acordului pentru livrarea de gaze ruseşti spre Europa via Ucraina. ”Nu există nicio soluţie”
Kievul exclude prelungirea acordului pentru livrarea de gaze ruseşti spre Europa via Ucraina. ”Nu există nicio soluţie”

Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluscenko, a exclus orice acord comercial care ar permite gazelor naturale ruseşti să continue să treacă prin Ucraina, transmite Bloomberg.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.