Protest în fața Complexului Energetic Oltenia. Oamenii se plâng că cenușa acoperă totul

×
Codul embed a fost copiat

Locuitorii unui cartier din Craiova și ai unor comune învecinate au protestat în fața Complexului Energetic Oltenia. Aceștia sunt nemulțumiți de poluarea zilnică provocată de instalațiile industriale și cer măsuri urgente.

Oamenii susțin că sănătatea le este pusă în pericol din cauza cenușei de la coșurile electrocentralei. Când bate vântul, nori mari de cenușă sunt purtați deasupra orașului, iar aerul devine irespirabil.

Aproximativ 100 de oameni din Craiova, precum și din comunele învecinate au participat la protest. Ei s-au mobilizat pe rețelele de socializare. Manifestanții susțin că au făcut numeroase sesizări, care însă nu au fost luate în seamă. Problemele ar putea fi înlăturate prin modernizarea unor echipamente ale complexului industrial.

Cenușa de cărbune s-a depus peste tot – pe casele oamenilor, plante sau mașini.

Mihai Ciucă, localnic: „De un an jumate nu mai putem să tolerăm ce se întâmplă. Vrem să avem o viață care nu este poluată.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Când bate vântul, copiii sunt obligați să stea în casă. Mai mult, oamenii susțin că micuții au diferite afecțiuni respiratorii.

O delegație a protestatarilor a stat de vorbă cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia.

Oamenii spun că dacă lucrurile nu se vor rezolva, vor face și o petiție.

Cei care locuiesc în apropiere susțin că în fiecare zi cenușa acoperă totul.

Comisarii Gărzii de Mediu Dolj au aplicat o amendă Complexului Energetic Oltenia în valoare de 100.000 de lei. Dacă nu vor lua măsuri de remediere, li se va suspenda autorizația de mediu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.