Prima sancțiune în cazul părintelui Calistrat Chifan, filmat când lovea o femeie

Calistrat Chifan
StirilePROTV

Preotul Calistrat Chifan nu va mai oficia slujbe pe durata anchetei poliţiştilor, după ce a fost acuzat că a lovit două femei în curtea bisericii.  

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, Constantin Sturzu a declarat luni că părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor, conform News.ro.

"În luarea unei decizii finale se va lua în calcul şi rezultatul plângerii depuse la Poliţie de persoana implicată în incident. O astfel de situaţie produce, desigur, multă durere şi întristare, ea devine prilej de sminteală şi de judecată. Perioada de post care începe mâine este, pentru toţi credincioşii ortodocşi, şi un timp al pocăinţei, al cercetării conştiinţei, al mărturisirii păcatelor proprii. Nădăjduim să fie timp cu folos, care să aducă mângâiere celor răniţi şi pace inimilor tulburate", a afirmat Constantin Sturzu.

Calistrat Chifan este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, promoţia 2014. A urmat apoi cursuri de master, absolvite în 2016.

Preotul Calistrat Chifan de la Vlădiceni, judeţul Iaşi, este acuzat de două femei că le-a bătut în curtea bisericii, fiind depusă şi o reclamaţie la Poliţie. Femeile s-au prezentat la spital, însă au fost recalcitrante cu medicii.

Citește și
Chifan Calistrat
Primele declarații ale părintelui Calistrat, filmat în timp ce lovește o femeie: „Mi-au zis că sunt un gunoi”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că atât ea cât şi sora sa au fost agresate de către un bărbat în timp ce se aflau în curtea unui locaş de cult de pe raza judeţului nostru. În cauză, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsuri în consecinţă", a transmis, joi, IPJ Iaşi.

Cele două femei s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar au plecat, revenind câteva ore mai târziu. Medicii au precizat că s-au constatat doar escoriaţii la cot şi genunchi.

Potrivit medicilor, femeile au refuzat continuarea investigaţiilor medicale, au fost agresive verbal cu medicii şi asistenţii şi neînţelegătoare faţă de suferinţa altor pacienţi.

Arhiepiscopia Iaşilor a demarat propriile verificări.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Noi informații cutremurătoare din trecutul preotului Calistrat Chifan. Ar fi bătut un cal până la moarte
Noi informații cutremurătoare din trecutul preotului Calistrat Chifan. Ar fi bătut un cal până la moarte

Au apărut informații cutremurătoare din trecutul preotului Calistrat Chifan, care a fost filmat când lovește o femeie în curtea unei mănăstiri din Iași.

Primele declarații ale părintelui Calistrat, filmat în timp ce lovește o femeie: „Mi-au zis că sunt un gunoi”
Primele declarații ale părintelui Calistrat, filmat în timp ce lovește o femeie: „Mi-au zis că sunt un gunoi”

Un incident revoltător s-a petrecut la mănăstirea Vlădiceni, din Iași. Părintele Calistrat, care slujește acolo, a fost filmat în timp ce are un conflict cu două femei și o lovește cu putere pe una dintre ele.

Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, acuzat că ar fi bătut două femei. Motivul șocant | VIDEO
Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, acuzat că ar fi bătut două femei. Motivul șocant | VIDEO

Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni este acuzat că ar fi bătut două femei, chiar în curtea mănăstirii. Victimele au depus plângere la Poliție.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.