Prejudiciu de 12 milioane de euro în dosarul de contrabandă în care este vizat și Dan Pintilie, „regele artificiilor”

×
Codul embed a fost copiat

S-au făcut zeci de percheziții, marți, în București și în 14 județe. Autoritățile au vizat două grupări de crimă organizată, specializate în contrabandă cu țigări și materiale pirotehnice.

Inclusiv doi polițisti și doi inspectori antifraudă sunt cercetați în acest dosar cu un prejudiciu de peste 12 milioane de euro. Procurorii au descins și la depozitul de materiale pirotehnice detinut de milionarul Dan Pintilie, supranumit "regele artificiilor".

Peste 50 de persoane au fost duse la audieri. Supecții au ajuns la sediul DIICOT Timișoara.

Procurorii au vânat două grupări, care în trecut au mai avut probleme cu legea, tot pentru că făceau contrabandă, una din județul Constanța, alta în Suceava. De data aceasta potrivit anchetatorilor voiau să amenajeze o fabrică clandestină de țigări, în județul Arad, în colaborare cu o angajată de la Antifraudă.

De altfel, procurorii au mai legat cele două grupări de alte două fabrici ilegale de țigări, două sunt aici, iar una în Cehia.

Citește și
atarnat
Un individ urmărit de poliție a rămas atârnat pe un cablu de telefonie. Bărbatul a pus ofițerii pe jar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În perioada 2022 - 2024, membrii celor două grupuri infracționale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.

O altă filieră era din Ucraina, de unde marfa ajungea la noi prin portului Constanța Sud Agigea. Cele două grupări ar fi adus ilegal în țară inclusiv materiale pirotehnice.

Procurorii DIICOT susțin că în ultimii doi ani au interceptat peste opt tone de materiale pirotehnice introduse ilegal în țară.

Anchetatorii au verificat și depozitul celui mai mare importator de artificii. Proprietarul afacerii este Dan Pintilie, cunoscut drept "regele artificiilor". Acesta este un apropiat al liderului PSD Timiș, Alfred Simonis, care în urmă cu doi ani i-a botezat o fată.

Dan Pintilie, proprietarul afacerii: „Firma e importatoare directă și e marcă înregistrată. Cât or căutat, și în 30 și în 31 decembrie, inventarul, n-au găsit nimic. La mine în depozit toate sunt inscripționate. Nu există să zici că gata, domne, materiale pirotehnice de contrabandă”.

Numitorul comun între articolele pirotehnice și tutun este dat de câțiva angajați antifraudă și polițiști, care ar fi ajutat la introducerea lor în țară.

Reporter: Aveți treabă și cu trafic de țigări? Cu niște fabrici clandestine din Suceava?

Dan Pintilie, proprietarul afacerii: „Nu, dar de unde?! Nu știu, eu nu fumez, și nu agreez fumatul!”

Printre cei monitorizați sunt și doi polițiști din Arad și Călărași.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român stabilit în Italia s-a trezit cu o datorie de peste 800.000 de euro, după ce i-a fost furat buletinul acum 20 de ani
Un român stabilit în Italia s-a trezit cu o datorie de peste 800.000 de euro, după ce i-a fost furat buletinul acum 20 de ani

Un român în vârstă de 40 de ani, rezident în Italia, s-a trezit cu o datorie de 807.000 de euro, după ce un conațional i-a furat identitatea acum 20 de ani și a trăit o „viață paralelă” acumulând datorii colosale în numele său.

Un individ urmărit de poliție a rămas atârnat pe un cablu de telefonie. Bărbatul a pus ofițerii pe jar
Un individ urmărit de poliție a rămas atârnat pe un cablu de telefonie. Bărbatul a pus ofițerii pe jar

Un hoț din Washington a pus poliția pe fugă timp de mai multe ore, până a ajuns să rămână blocat pe un cablu de telefonie, sâmbătă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.