Isărescu, în prima ieșire publică pe tema angajării Vioricăi Dăncilă la BNR: “Lucrează la birou și este foarte disciplinată”

Isărescu Dăncilă
StirilePROTV

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a avut miercuri prima reacție oficială după ce fostul premier Viorica Dăncilă a fost angajată consultant la Banca Națională a României.

"Motivele ca şi politica de resurse umane ale Băncii Naţionale au fost explicate pe larg de directorul resurselor umane şi se găsesc pe site-ul băncii. Nu am nimic de adăugat. Şi chiar vă rog să le citiţi că acolo sunt trecute. În ceea ce priveşte domeniul în care dânsa lucrează fac două precizări. Nu a luat locul nici unui specialist din Banca Naţională. Domeniul în care dânsa lucrează şi anume economia verde este un domeniu relativ nou şi pentru dânsa dar pentru oricine. Nu avem absolvenţi de facultate sau de orice studiu în domeniul acesta şi împreună cu colegii care formează grupul respectiv studiază şi probabil că în toamnă când grupul respectiv, care este încă în formare, va termina o lucrare va ieşi în public cu materialul respectiv", a spus Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă, întrebat care sunt motivele pentru care Viorica Dăncilă a fost angajată drept consultat în cadrul BNR.

De asemenea, el a mai precizat că domeniul în care lucrează Viorica Dăncilă nu este unul dominat de bărbaţi.

Vedeți aici ce salariu ar putea avea Viorica Dăncilă la BNR.

"Şi ca să vă mai dau o informaţie despre economia verde şi finanţarea în acest domeniu, inclusiv poziţia băncilor centrale, uitaţi-vă la ce este în lume şi veţi vedea că această mişcare nu este câtuşi de puţin dominată de bărbaţi. Avem şefa Fondului Monetar Internaţional, şefă la Banca Centrală Europeană, şefă la Comisia Europeană. Deci este un domeniu nou în care ne adaptăm şi noi, să vedem ce se va întâmpla", a afirmat Mugur Isărescu.

Citește și
Mugur Isarescu
Isărescu cere să fie trecut la excepție în legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ca să nu își piardă fucția
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat dacă o vom vedea pe Viorica Dăncilă în BNR şi dacă lucrează de la birou, Isărescu a răspuns: "lucrează de la birou şi este foarte disciplinată".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Isărescu, despre primele bancnote, de la 1881: ”Mai tari decât criptomonedele”. Cum reacționau românii la banii de hârtie
Isărescu, despre primele bancnote, de la 1881: ”Mai tari decât criptomonedele”. Cum reacționau românii la banii de hârtie

Emisiunea biletelor de bancă de la 1881 a fost mai tare decât sunt acum criptomonedele sau decât au fost cardurile de credit, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Isărescu cere să fie trecut la excepție în legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ca să nu își piardă fucția
Isărescu cere să fie trecut la excepție în legea care interzice cumulul pensiei cu salariul ca să nu își piardă fucția

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, scrie News.ro.

Isărescu, despre tezaurul României de la Moscova: Singurul caz în care obligaţiile de restituire nu au mai fost respectate
Isărescu, despre tezaurul României de la Moscova: Singurul caz în care obligaţiile de restituire nu au mai fost respectate

Tezaurul României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, iar obligaţiile asumate nu au mai fost respectate, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.