Fenomene violente în țară. La munte ninge abundent, viscolul a rupt copaci și stâlpi

×
Codul embed a fost copiat

Iarna a început să îşi intre în forţă în drepturi, iar fenomenele se anunţă violente. De miercuri seară avem o avertizare extremă de cod roşu de viscol puternic în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov şi Buzău.

De altfel, în zonele montane ninge abundent încă de marți noapte, iar şoselele de altitudine au fost acoperite de zăpadă. În alte zone, rafalele puternice au pus la pământ arbori şi stâlpi şi au produs stricăciuni.

Judeţul Bihor este măturat încă de marți noapte de rafale violente. O bucată din acoperişul unui bloc din Oradea a fost, pur şi simplu, luată pe sus şi aruncată la pământ. Fragmente imense de metal şi lemn au acoperit aproape o două benzi din bulevard şi au distrus două maşini parcate pe marginea trotuarului.

Blocul are la parter magazine, iar trotuarul este foarte circulat. Din fericire, niciun pieton nu a fost rănit.

Vremea s-a înăsprit de marți noapte, când a fost cod portocaliu de vânt. Într-o localitate de lângă Oradea, stâlpii de telefonie au căzut ca popicele.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Probleme au fost şi în Prahova, pe drumul care duce din Sinaia către cota 1.400. Mai mulţi şoferi au derapat după ce şoseaua s-a transformat în patinoar. 5 maşini au fost implicate într-un carambol, iar alte 20 au rămas blocate.

Şi la Timişoara, vântul a doborât mai mulţi copaci. Vestul ţării este sub cod galben de vânt puternic, la Timişoara rafalele au fost atât de puternice, încât au smuls un copac de amri dimenisuni, care s-a prăbuşit pe remorca unui TIR.

Şoferul TIR-ului a scăpat ca prin miracol, nevătămat.

La altitudine, pe crestele munţilor, vântul depăşeşte la rafală 80 de km pe oră. La Vârful Omu termometrele arată - 10 grade celcius şi a nins viscolit, iar acum stratul de zăpadă măsoară 55 de cm. Ninsoarea a creat probleme serioase şi în Harghita, unde, pe drumul naţional 15, mai multe mașini de mare tonaj au derapat și au blocat circulația.

Iar în Pasul Gutâi, din Maramureş, a nins viscolit toată noaptea, iar vizibilitatea a fost redusă sub 150 de metri. Din cauza vântului puternic au fost suspendate, temporar, manevrele în Portul Midia şi Bara Sulina.

Lucrurile se complică în mai multe regiuni pentru că a intrat în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic. Vorbim de Dobrogea, Muntenia şi parţial Moldova, unde, din cauza viscolului, va scădea vizibilitatea destul de mult.

Iar miercuri seara, potrivit meteorologilor, este valabil codul roşu, pentru mai multe judeţe din sud estul ţării. Asta înseamnă că rafalele de vânt vor fi foarte puternice, mai ales în zonele de munte, unde pot depăşi 100 de kilometri pe oră.

Aceste avertizări sunt valabile până joi dimineaţă, însă nu este exclus să fie prelungite. Este indicat să evitaţi deplasările în acest interval, dacă nu sunt urgenţe. Şi încercaţi să parcaţi autorurismele în locuri ferite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.