EMA a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii care au între 5 şi 11 ani

×
Codul embed a fost copiat

Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii care au între 5 şi 11 ani.

După autorizarea utilizării acestui vaccin, serul Moderna ar urma să primească avizul pozitiv la jumătatea lunii decembrie. Dozele destinate celor mici vor veni în sticluţe speciale, iar centrele în care se vor face injecţiile vor avea marcaje specifice. Momentul în care copiii vor fi injectaţi depinde de livrarea dozelor.

Vaccinul produs de BioNTech Pfizer a primit joi, așa cum era prevăzut, de la Agenţia Europeană a Medicamentului recomandarea de autorizare pentru a fi folosit în cazul copiilor între 5 şi 11 ani. Iar vineri Comisia Europeană ar trebui să îl autorizeze.

Vaccinul pentru copiii vă avea o stabilitate de 10 săptămâni la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade. Va veni în flacoane cu câte 10 doze, iar cei mici vor primi 10 micrograme la fiecare injecţie. De menţionat că vor fi recomandate 2 injecţii, la interval de 21 de zile.

Vaccinarea se va putea face direct în centre sau cu programare. În platformă, centrele vor aveau un marcaj specific şi vor fi redenumite, astfel încât părinţii să le recunoască uşor.

Citește și
Spital
Un bărbat a murit din cauza Covid-19, după ce a participat la o petrecere organizată pentru ca oamenii să se infecteze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copiii vor putea fi vaccinaţi în cabinetele speciale care vor fi amenajate în centrele de vaccinare existente deja, într-un cabinet din spital ori la medicul de familie, în cazul în care acesta va solicita doze de ser.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: ''Ceea ce propun eu este să avem niște elemente măsurabile de ex o creștere timp de 3 săptămâni cu un anumit coeficient care justifică intridecerea certificatului verde și tot așa să existe criterii când nu va mai fi necesar. Și atunci lumea va înțelege că este o măsură care se aplică în scopul sănătății publice Recomandăm persoanelor care s-au vaccinat până în luna mai să își facă doză 3 pt că dcâ ava vebi un nou val acest nou val se va recruta din rândul persoanelor nevaccinate sau din rândul persoanelor care s-au vaccinat și cărora imunitatea le-a scăzut''.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: „Sunt identificate aproximativ 45 de cabinete în unităţile sanitare şi alte 135 în centrele de vaccinare în care se foloseşte vaccin de la Pfizer. Momentul în care va începe propriu-zis vaccinarea ține de livrarea dozelor, de când România împreună cu celelalte ţări europene va recepţiona dezele destinate pentru grupa de vârsta 5-11 ani''.

La finalizarea schemei de vaccinare copiii vor primi certificatul verde, aşa cum se întâmplă acum şi cu adolescenţii de peste 12 ani care fac injecţiile anti-covid.

Şi serul Moderna ar trebui să primească autorizare de la EMA pentru a fi administrat copiilor. Cel mai probabil la jumătatea lunii decembrie. Însă acesta va putea fi făcut de la 6 ani.

Ultima statistică arată că mai puţin de 15% dintre adolescenţii de peste 12 ani au făcut injecţia anti-covid. Din acest punct de vedere, cel mai bine stau cei între 50 şi 59 de ani - aproape 54 % dintre ei s-au imunizat.

Autorităţile spun că vor continua campania de vaccinare inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă.

Andrei Baciu: „Dacă va fi ajustat programul atât pentru începutul lunii decembrie, cât şi pentru sărbătorile de iarnă vom anunţa din timp. Toată lumea care va dori să se vaccineze va putea face cu aceeaşi accesibilitate acest lucru''.

La nivel naţional, doar 47,5% din populaţia adultă s-a vaccinat cu cel puţin o doză. În Uniunea Europeană rata a ajuns la 70 de procente cu doza completă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studiu: Nu contează câți ani ai, două doze de vaccin Pfizer nu oferă imunitate de durată împotriva Covid
Studiu: Nu contează câți ani ai, două doze de vaccin Pfizer nu oferă imunitate de durată împotriva Covid

Persoanele vaccinate cu două doze Pfizer în ianuarie și februarie au avut cu 51% mai multe șanse de a contracta virusul în iulie, comparativ cu cei care au fost vaccinați în martie sau aprilie, a arătat un nou studiu publicat în Nature Communications.

Un bărbat a murit din cauza Covid-19, după ce a participat la o petrecere organizată pentru ca oamenii să se infecteze
Un bărbat a murit din cauza Covid-19, după ce a participat la o petrecere organizată pentru ca oamenii să se infecteze

Un bărbat de 55 de ani a murit din cauza Covid-19, după ce a participat la o petrecere în Italia, organizată pentru ca oamenii să se infecteze intenționat cu SARS-CoV-2.

Coronavirus România, 23 noiembrie 2021. Peste 2.700 de cazuri noi și 273 de decese raportate. Situația la ATI
Coronavirus România, 23 noiembrie 2021. Peste 2.700 de cazuri noi și 273 de decese raportate. Situația la ATI

Coronavirus România, 23 noiembrie. În intervalul de 24 de ore au fost înregistrate 2.736 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, potrivit bilanțului comunicat de Grupul de Comunicare Strategică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.