Doi băieți de 14 ani au căzut într-un lac din Argeș, după ce s-au aventurat cu bicicletele pe suprafața înghețată

×
Codul embed a fost copiat

Au fost emoţii mari joi seară, într-o comună din județul Argeș, după ce s-a aflat că doi băieţi de 14 ani au căzut într-un lac.

Aceştia s-au aventurat cu bicicletele pe suprafaţa înghețată, dar gheața s-a rupt, iar cei doi au căzut în apa rece.

Un sătean i-a văzut şi dat alarma, iar până la sosirea pompierilor, omul a intrat în apă și a reușit să-i scoată pe cei doi copii, care aveau hipotermie. Au primit îngrijiri medicale pe loc, iar apoi au fost duși la spital.

Pompierii trag un semnal de alarmă în privința suprafețelor de apă îngheţate, care pot deveni adevărate capcane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autoritățile din Capitală încearcă să ajute oamenii străzii să treacă cu bine peste nopțile geroase
Autoritățile din Capitală încearcă să ajute oamenii străzii să treacă cu bine peste nopțile geroase

Într-una dintre cele mai reci nopți ale sezonului, autoritățile din Capitală au încercat să îi salveze din frig pe oamenii străzii.

Oamenii fără adăpost, primele victime ale gerului. Mai multe persoane au ajuns la urgențe cu hipotermie
Oamenii fără adăpost, primele victime ale gerului. Mai multe persoane au ajuns la urgențe cu hipotermie

Am trecut prin cea mai geroasă noapte din acest sezon. A fost frig de crăpau pietrele, mai ales la Întorsura Buzăului, unde termometrele au indicat minus 31 de grade Celsius.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.