Cine este românul care a câștigat peste 3,9 milioane de euro la Loto 6/49. Și-a ridicat marți premiul

Bilet LOTO
Loteria Romana

Câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie, în valoare de peste 3,9 milioane de euro, s-a prezentat la sediul Loteriei Române pentru a-şi revendica premiul.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Loteria Română, la sediul central al instituţiei s-a prezentat, marţi, câştigătorul premiului de categoria I, în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro), obţinut la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie.

Acesta este dintr-o localitate din judeţul Giurgiu, are 48 de ani şi a declarat că a jucat constant la Loto 6/49 de peste 10 ani. El a susţinut că întotdeauna a jucat trei variante simple, iar numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare, fără nicio semnificaţie personală. Totodată, el a afirmat că primul său gând a fost de a-şi ajuta familia.

El a aflat că este marele câştigător în cursul zilei de luni, 7 noiembrie, când a mers într-o agenţie loto pentru a verifica biletul, dar nu a dorit să îşi facă publică identitatea.

Conform sursei citate, câştigătorul este cel de-al cincilea jucător care a devenit milionar în acest an.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La Loto 6/49 s-au înregistrat trei câştiguri de categoria I, iar la Joker două câştiguri de categoria I.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.