Ce au descoperit polițiștii într-un camion care se îndrepta spre Ucraina. Autoritățile au intrat imediat în alertă

politia de frontiera
Inquam

Doi cetăţeni marocani au fost depistaţi, sâmbătă, de poliţiştii de frontieră giurgiuveni, în timp ce încercau să intre ilegal în România, prin PTF Giurgiu, ascunşi într-un camion care transporta autoturisme din Turcia pentru Ucraina.

"Astăzi, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat controlul specific asupra unui camion, condus de un cetăţean turc, în vârstă de 46 de ani, care transporta două autoturisme din Turcia în Ucraina.

Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că semiremorca camionului avea sigiliul asigurator rupt. În urma controlului amănunţit efectuat în interiorul semiremorcii, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit ascunse două persoane de sex masculin. La cercetări a fost stabilit faptul că cele două persoane descoperite sunt cetăţeni marocani, ambii cu vârste de 24 de ani", a precizat un comunicat al ITPF Giurgiu.

Cei doi marocani au spus că s-au urcat în camion în Turcia

Persoanele în cauză au declarat poliţiştilor de frontieră că s-au urcat în camion, pe teritoriul Turciei, fără ca şoferul să cunoască acest aspect.

Citește și
Poliție Serbia
Doi indivizi căutaţi internaţional, reţinuţi într-un raid al poliţiei din Serbia într-o tabără improvizată de migranţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform protocolului româno - bulgar, la frontieră, cei doi cetăţeni marocani, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Zeci de migranţi marocani au forțat, în noaptea de Anul Nou, intrarea în enclava spaniolă Melilla
Zeci de migranţi marocani au forțat, în noaptea de Anul Nou, intrarea în enclava spaniolă Melilla

Zeci de migranţi marocani au încercat în noaptea de Anul Nou să intre în enclava spaniolă Melilla venind din oraşul marocan Nador, a anunţat duminică o organizaţie neguvernamentală pe Twitter.

Doi indivizi căutaţi internaţional, reţinuţi într-un raid al poliţiei din Serbia într-o tabără improvizată de migranţi
Doi indivizi căutaţi internaţional, reţinuţi într-un raid al poliţiei din Serbia într-o tabără improvizată de migranţi

Poliţia sârbă a arestat un general al armatei afgane şi un lunetist căutaţi de Franţa sub acuzaţii de terorism, arestările având loc în cursul unui raid într-o tabără de migranţi din nordul ţării.

Noi detalii în cazul atacului din Paris. Suspectul a declarat că „a vrut mereu să asasineze migranţi şi străini”
Noi detalii în cazul atacului din Paris. Suspectul a declarat că „a vrut mereu să asasineze migranţi şi străini”

Conductorul pensionar care a ucis trei kurzi la Paris vineri, într-un atac armat la un centru cultural kurd, a recunoscut, în timpul arestului preventiv, că nutreşte o „ură patologică faţă de străini”.

Ancheta morții a 23 de migranţi africani care au încercat să intre în Melilla din Maroc, clasată. Ce s-a descoperit
Ancheta morții a 23 de migranţi africani care au încercat să intre în Melilla din Maroc, clasată. Ce s-a descoperit

Parchetul spaniol anunţă vineri clasarea anchetei sale cu privire la moartea a cel puţin 23 de migranţi africani care au încercat, la 24 iunie, să pătrundă în enclava spaniolă Melilla din Maroc.

Talibanul evadat de la un centru din Arad a fost prins. Afganul este considerat un pericol pentru securitatea națională
Talibanul evadat de la un centru din Arad a fost prins. Afganul este considerat un pericol pentru securitatea națională

Cetăţeanul afgan care a fugit joi dintr-un centru de migranţi din localitatea arădeană Horia a fost găsit vineri într-o zonă de vegetaţie, cuprinsă între oraşul Curtici şi comuna Zimandu Nou.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.