Britanicii au început să îşi facă stocuri de haine groase ca răspuns la creşterea facturilor la încălzire

haine groase
Profimedia

Cumpărătorii din Marea Britanie au început să îşi facă stocuri de haine groase, mănuşi şi halate care să îi ajute să facă faţă frigului la iarnă, în condiţiile în care vor încerca să evite să umble la termostat pentru a face economii, scrie Reuters.

Vânzările de pături cu glugă, salopete dintr-o bucată, izmene, halate şi papuci de casă au explodat în ultimele săptămâni, potrivit John Lewis, cel mai mare lanţ de magazine universale din Marea Britanie.

Facturile la energie au crescut foarte mult în acest an iar în paralel consumatorii se confruntă cu o inflaţie accelerată la toate bunurile, inclusiv la alimente, în timp ce ratele la creditele ipotecare au început să crească şi ele, ceea ce a modificat semnificativ costul vieţii.

În acest context, economisirea câtorva lire prin folosirea unor haine mai groase în loc să umble la termostat a devenit o opţiune atractivă iar lanţul de magazine John Lewis spune că clienţii săi cumpără mai multe haine groase pentru a trece de iarnă.

Vânzările de haine călduroase pentru femei s-au dublat în ultima săptămână, comparativ cu săptămâna anterioară, iar paturile cu mâneci şi glugă se numără printre cele mai vândute produse. Vânzările de halate au crescut şi ele cu 76% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În condiţiile în care costul energiei est un motiv de îngrijorare, vedem cum clienţii fac cumpărături orientate spre menţinerea căldurii corpului", a spus Claire Miles, director pentru articole de îmbrăcăminte la John Lewis.

Şi alte articole similare precum salopetele dintr-o bucată se vând mai repede decât de obicei, subliniază retailerul britanic, un semn că acum oamenii cumpără salopete în acest an pentru a se încălzi în loc să le facă cadou amuzant de Crăciun.

Tesco, cel mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, a anunţat şi el miercuri că clienţii săi continuă să îşi modifice obiceiurile de cumpărare pentru a face economii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.