Bazin de înot la Moreni și un cămin cultural predat la cheie nu pot fi folosite din lipsa unor semnături

×
Codul embed a fost copiat

Situație revoltătoare în Dâmbovița: două investiții de milioane de lei zac nefolosite, deși sunt gata, iar cetățenii ar avea mare nevoie de ele.

Amenajate modern, după cele mai noi standarde, singurul cinematograf public din Târgoviște și bazinul de înot din Moreni, sunt închise. Autoritățile locale dau vina pe Ministerul Dezvoltării, care a finanțat lucrările, și care ar trebui să dea și ultima semnătură. Iar reprezentanții ministerului pasează responsabilitatea la primării.

Nouă milioane de lei, bani de la Ministerul Dezvoltării, a cheltuit Primăria Târgovişte cu reabilitarea acestui cinematograf. Lucrările, derulate prin Compania Naţională de Investiţii, au durat doi ani.

Iar în septembrie - de zilele oraşului - locul a fost inaugurat cu fast.
Uşile cinematografului s-au încuiat însă imediat după festivitate şi aşa au rămas. Lipsa unei semnături de la Ministerul Dezvoltării - spune primarul din Târgovişte - face ca locul să stea închis.

Cristian Stan, primar Târgoviște: „Recepţia este făcută, semnată de CNI, este plecat protocolul de la CNI către Ministerul Dezvoltării şi acolo nu ştim unde s-a blocat. Nu mai trebuie nimic de făcut, nimic cheltuit, câteva secunde pentru o semnătură a unui ministru."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reprezentanţii ministerului dezvoltării susţin că actele sunt semnate şi că urmează să ajungă la Târgovişte, dar cetăţenii nu trag nădejde că vor vedea curând un film acolo.

Gheorghe Stan, localnic: „Au numai interese obscure."

Birocraţia ţine închis şi bazinul de înot din Moreni - unde s-au investit alte 9 milioane de lei. Din august - când a fost gata lucrarea - singurul care a intrat înăuntru este muncitorul însărcinat să menţină curată apa din bazin şi să potrivească temperatura ca să nu îngheţe ţevile, o dată cu venirea frigului.

Muncitor: „Ținem apa să fie în regulă, ca atunci când deschidem să nu fie probleme."

Reprezentanţii primăriei arată cu degetul tot spre Ministerul Dezvoltării:

Alexandru Răvoianu, arhitect șef Primăria Moreni: "În momentul ăsta stă degeaba, datorită unor documente care nu sunt puse la dispoziţie. Dăm de ei, că nu este treaba lor, că nu găsesc documentaţiile."

Ministerul Dezvoltării susţine însă că, în acest caz, toate documentele sunt la Moreni şi ca darea în folosinţă depinde doar de primăria oraşului.

Diana Șerban, localnică: „E o problemă generală în ţara noastră birocraţia."

Şi în Goleşti - Vâlcea s-a investit un milion de lei pentru reabilitatea fostului cămin cultural. Intitulată pompos aşezământ cultural, clădirea găzduieşte acum doar şedinţe de consiliu local şi căsătorii civile. Oamenii visează la seri de film şi teatru, dar consilierii locali se gândesc să închirieze spaţiul pentru nunţi, botezuri, cununii şi pomeni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.