Un bărbat din Tulcea i-a tăiat, cu drujba, capul fiului său de nouă ani care se juca. A fost deschis dosar penal

×
Codul embed a fost copiat

Incident șocant la o fermă din comuna Turcoaia, județul Tulcea. Un bărbat de 37 de ani și-a rănit mortal fiul de aproape nouă ani, accidental, în timp ce tăia stuf cu o drujbă.

În ciuda intervenției medicilor de la Ambulanța Măcin, copilul nu a putut fi salvat.

Nenorocirea s-a întâmplat, miercuri seară, când tatăl tăia cu un motofierăstrău capetele stufului folosit pentru izolarea unui saivan. Se împrăștiase mult puf și nu l-a observat pe Florentin, când băiețelul a venit lângă el.

Mihaela Jalbă, mama lui Florentin:S-a dus și tac-su nu l-a văzut și l-a atins la gât, aicea. A aruncat imediat drujba și nu mi-a spus nimica. Nu l-a văzut, fiindcă era stuful mare”.

Pentru copil a fost, însă prea târziu

Florentin s-a stins în scurt timp, în brațele tatălui, șocat de tragedie. Un frate mai mare a sunat la 112 și ambulanța a ajuns de la Măcin în câteva minute. Era, oricum, prea târziu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nicoleta Dumitru, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Măcin: Am găsit copilul cu leziuni în zona gâtului, plăgi tăiate anterior, leziuni incompatibile cu viața, vasele mari secționate. Din acest motiv, manevrele de resuscitare nu au putut fi inițiate, constatându-se decesul”.

Întreaga comunitate este profund marcată de acest accident de coșmar. Florentin era în clasa a doua și vecinii îl descriu ca pe un copil vesel și harnic.

Localnic:N-am închis un ochi toată noaptea. Că, daca erau niște nebuni, niște bagabonți, dar au fost niște băieți liniștiți. Ei și-au văzut de treaba lor. Ne pare foarte rău. Era un băiat isteț. Toți regretăm după el”.

Localnic:Erau săritori, niște copii ascultători. Cu ce aveau ei, aia mâncau”.

Familia mai are încă cinci copii, trei fete și doi băieți, cu vârste cuprinse între doi și 13 ani. Tatăl este crescător de animale și muncea toată ziua că să aibă ce să le pună pe masă.

Localnic:Erau niște copii foarte fericiți. Chiar dacă erau ei așa, cu situația asta. Erau foarte fericiți. I-am dus la delfinariu, să fie vreo lună de zile, așa”.

Valentina Tucă, asistent medical comunitar:Au fost monitorizați din cauza numărului mare de copii, tatăl muncitor, mama s-a ocupat mai mult de creșterea copiilor. Au beneficiat de ajutoare de fiecare dată când a fost ocazia”.

Pe numele tatălui a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Bărbatul este cercetat în stare de libertate și urmează să meargă la Sericiul de Medicină Legală pentru a ridica trupul neînsuflețit al băiețelului, pentru înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un fost șef de la IPJ Tulcea a fost ucis. S-a luptat să scape cu viață
Un fost șef de la IPJ Tulcea a fost ucis. S-a luptat să scape cu viață

Poliția din Tulcea este în alertă. Fostul șef al Serviciului de Caziere din localitate a fost găsit mort, în fața blocului în care locuia. Dovezile descoperite conturează varianta crimei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.