(P) O călătorie pentru sufletul tău

travel

Pelerinajul religios are semnificații multiple și profunde, însă principalul motiv pentru care oamenii merg în pelerinaj este apropierea de Dumnezeu.

Pelerinii fac acest lucru vizitând și venerând locuri sfinte precum mănăstirile, mormintele și moaștele sfinților, dar și icoanele făcătoare de minuni.

Prin rugăciune și atingerea locurilor sfinte, a moaștelor sau iconelor, pelerinii își intensifică credința și iubirea de Dumnezeu într-un mod foarte intens. Este, totodată un prilej de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce au, de a se ruga pentru sănătate și pentru cei dragi, dar și de pocăință, pelerinajul fiind completat cu rugăciuni intense pentru iertarea păcatelor.

Pelerinajul înseamnă, cu alte cuvinte, și o căutare de sine, a sensului vieții și a menirii pe care oamenii o au pe acest Pământ. Prin pelerinaj oamenii se caută reciproc și se întâlnesc în mod spontan și misterios. Tocmai de aceea Avraam a devenit o icoană spirituală a pelerinajului și le recomandă creștinilor două pelerinaje pe care să nu le rateze în 2022.

1. Pelerinaj la părintele Argatu Ștefan

Biserica "Adormirii Maicii Domnului" este locul în care slujește părintele Argatu Ștefan. Biserica este în permanență plină de oameni care vin pentru ritualurile tămăduitoare efectuate de preoți. Acestea aduc sprența în sufletele bolnavilor și aparținătorilor acestora. Aici vin oameni din toate colțurile țării pentru a-I cere sprijinul părintelui Argatu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, părintele Argatu Ștefan este conoscut pentru rugăciunile rostite pentru alungarea demonilor. Acestea sunt rostite numai în prezența celor care au postit pentru ca demonii să părăsească trupurile celor pe care au pus stăpânire.

Pelerinajul la Părintele Argatu Ștefan durează o zi și costă 100 de lei de persoană. Plecarea se face din București, de la baza Dealului Patriarhiei, pe traseul București-Urziceni-Buzău-Slobozia Ciorasti-Focșani și retur.

Între orele 9-11 pelerinii vor participa la Taina Sfântului Maslu săvârșită de către Părintele Ștefan Argatu, alături de alți preoti. Apoi, intre 11-14 se fac dezlegări: moliftele (Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ciprian, Sf. Și Vasile cel Mare) precum și dezlegări pentru cele trebuincioase casei (sănătate, spor, liniște sufletească etc.).

Persoanele care vor sa participe la dezlegări trebuie să țină post negru (sau post strict, pentru cei cre nu pot ține post negru) și să poarte, obligatoriu, fuste și eșarfe pe cap.

2. Pelerinaj la Mănăstirea Frăsinei

Mănăstirea Frăsinei este o mănăstire din România situată în localitatea Muereasca, județul Vâlcea. În anul 2015 mănăstirea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Vâlcea.

Mănăstirea Frăsinei este singura mănăstire ortodoxă în care nu au voie să intre persoanele de sex feminin. În perioada comunistă această interdicție a fost ridicată, însă preoții din zonă afirmă că nicio femeie care a intrat in mănăstire nu a scăpat nepedepsită. La ora actuală, mănăstirea Frăsinei este singura din România ale cărei tradiții sunt similare celor de la Muntele Athos, accesul fiind permis doar bărbaților.

Pelerinajul la mănăstirea Frăsinei costa 110 lei și durează o singură zi. Plecarea se face din Bucuresti pe traseul București-Pitești- Râmnicu Vâlcea – Călimanești – Căciulata și retur. Se va vizita schitul cel Nou al Mănăstirii Frăsinei, unde vor rămâne femeile pentru participarea la Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu și apoi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare (dezlegări). Apoi, pelerinii vor porni spre mănăstirea Cozia este unde se vor opri pentru închinare. Pe traseul în drum spre casa se va face o oprire la Schitul Troianu, un ansamblu de monumente istorice.
În pret este inclus transportul cu autocarul și un ghid atestat. Nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice, mâncarea sau alte cheltuieli personale.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.