În loc de limuzine şi blănuri, turiştii moldoveni vin cu mâncare de acasă în sacoşe

×
Codul embed a fost copiat

Turiştii ruşi şi moldoveni nu se mai îngrămădesc ca altădată să-şi petreacă sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou la noi în ţară. Au început să se îndrepte spre Ucraina, iar cei care ajung totuşi la noi au un buget redus.

Acest turişti veniţi din Republica Moldova au petrecut prima zi de Crăciun admirând schiorii de pe pârtie. Nu-şi permit nici echipament, nici instructor. Aşa că s-au oprit să bea vinul fiert... adus de acasă. „Ştiţi cum e? Trebuie să iubim economia, asta e. Noi iubim economia”, explică ei.

S-au cazat la o cabană din Predeal, fără masa inclusă, aşa că au venit cu mâncarea de acasă şi plătesc doar cazarea.

Dacă altădată le admiram maşinile şi ţinutele pe care le etalau pe pârtie, acum turiştilor moldoveni şi o fotografie de 28 de lei li se pare prea scumpă.

Iar dacă până acum petreceau la noi un sejur de 7 zile, acum 4 zile sunt de ajuns, timp în care cheltuiesc în medie 300 de euro de persoană.

Citește și
partia cocos
Noi probleme cu Pârtia Cocoș, pentru care primarul a îndatorat Bistrița pe 20 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Cazarea, schiuri, săniuş...cam 300 de euro! De la supermarket mâncarea şi acolo pe loc pregătim”, spun ei. „Cheltuim vreo 5000 de lei pentru 4 persoane”.

Nu a scăzut doar bugetul moldovenilor, ci şi numărul celor care vin în România de sărbători pe rit vechi: cu 10% mai puţini decât în alţi ani. În consecinţă mulţi hotelieri au fost nevoiţi să renunţe la pachetele cu mese îmbelşugate şi petreceri cu lăutari şi oferă doar cazare.

Gabriel Mărginean, preşedintele Asociaţiei Patronale în Turism Republica Moldova: "Majoritatea sunt cei care caută preţuri mici. Avem foarte mulţi concetăţeni care sunt plecaţi peste hotare şi au două priorităţi: una să revină acasă de sărbători în Republica Moldova şi doi să-i ia acolo unde locuiesc în Europa."

Potrivit Asociaţiei Patronale în Turism din Republica Moldova tot mai mulţi moldoveni sunt atraşi de ofertele din Ucraina, unde pot îmbina sporturile de iarnă cu ofertele din staţiunile balneo-climaterice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Valea Prahovei, plină cu turiști din Moldova și Ucraina. Reacția lor la traficul românesc
Valea Prahovei, plină cu turiști din Moldova și Ucraina. Reacția lor la traficul românesc

A fost o zi perfectă pentru cei care au petrecut la munte și care, spre deosebire de cei mai mulți dintre noi, s-au bucurat de o zi cu soare pe pârtii.  

Noi probleme cu Pârtia Cocoș, pentru care primarul a îndatorat Bistrița pe 20 de ani
Noi probleme cu Pârtia Cocoș, pentru care primarul a îndatorat Bistrița pe 20 de ani

Celebra pârtie "Cocoș" din Bistrița, pentru care primarul a îndatorat orașul cu 5,5 milioane de euro, a ratat și anul acesta startul sezonului de schi.

Cel mai profitabil Revelion din 1990 încoace. Suma uriașă pe care au cheltuit-o românii
Cel mai profitabil Revelion din 1990 încoace. Suma uriașă pe care au cheltuit-o românii

40 de milioane de euro. Atât se estimează că au cheltuit românii de Revelion în staţiunile din ţară, mai mult cu 8,5 la sută faţă de anul trecut. Este cel mai proftabil an pentru turism din 1990 încoace.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.