Slavia Praga a fost cumpărată de miliardarul ceh Pavel Tykac. Termenii tranzacției nu au fost dezvăluiți

miliardar ceh
Twitter

Miliardarul ceh Pavel Tykac a cumpărat clubul de fotbal Slavia Praga de la grupul chinez de investiţii CITIC, a anunţat, joi, gruparea din capitala Cehiei la care joacă şi fundaşul român Andres Dumitrescu.

 

Tykac, un investitor din domeniul energetic, este al patrulea cel mai bogat ceh, cu o avere estimată la 8,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Termenii tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi, dar operaţiunea include şi stadionul pe care joacă Slavia, precizează agenţia AP.

Tykac (59 ani) a declarat că este un fan al echipei pragheze, aşa cum au fost bunicul şi tatăl său, şi ar fi o ''mare onoare'' pentru el să supravegheze dezvoltarea clubului. Tykac va conduce consiliul de conducere al clubului.

În cinci ani în care Slavia s-a aflat sub patronatul grupului CITIC, clubul a stins sferturile de finală ale cupelor europene de trei ori, câştigând trei titluri naţionale şi trei Cupe ale Cehiei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Slavia s-a calificat direct în optimile de finală ale Europa League în acest sezon, câştigând o grupă din care au mai făcut parte AS Roma, Servette Geneva şi Sheriff Tiraspol.

Achiziţionarea clubului urmează să fie aprobată în februarie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani
Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani

Oana Alina Pîrvu, soția antrenorului Florin Pîrvu, a murit la doar 47 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.