Sacrificiul făcut de un fan pentru a-l întâlni pe Leo Messi. Reacția soției starului de la PSG a devenit virală | VIDEO

lionel messi
Imago

Juan Polcan, un fan declarat al lui Lionel Messi, a mers la Paris doar pentru a-l putea întâlni pe starul argentinian. Pentru a-şi îndeplini visul, bărbatul, care este jucător de futsal în Italia, și-a luat două zile libere.

După ce a strâns mai multe informaţii, el a reuşit să găsească adresa fotbalistului de la PSG. Apoi, Juan Polcon a aşteptat în faţa casei lui Messi aproape zece ore, informează site-ul zonales.com.

„Așteptarea a fost din dragoste, pentru că voiam să îl cunosc. Am luat doar un cappuccino la micul dejun și nu am mai consumat nimic până la ora 21:00, când m-am întors la hotel. Oamenii treceau pe lângă mine, se uitau la mine și probabil bănuiau că este ceva legat de Messi din cauza tricoului.

L-am așteptat la ora 9 dimineața când am văzut că a plecat la antrenament. La început am fost singur, iar pe la prânz mi s-a alăturat un alt băiat care i-a adus un tablou care arăta incredibil”, a spus Juan Polcan.

Pentru el, ziua a fost plină de peripeții. Messi s-a întors acasă în jurul orei 13:00, iar Antonella Roccuzzo (n.r. - soția starului de la PSG, care pleca cu mașina pentru a-și lua copiii) i-a promis fanului că va avea ocazia să-și întâlnească idolul. La întoarcere, aceasta  nu i-a mai spus nimic, iar un agent de securitate i-a spus că va chema poliția dacă nu pleacă.

Citește și
Leo Messi
Echipa la care ar putea ajunge Lionel Messi. Vrea să îi ofere un salariu de 220 de milioane de euro pe sezon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Antonella Roccuzzo, promisiune onorată

Polcan nu a cedat, iar Antonella Roccuzzo i-a făcut o surpriză uriașă.

„Am organizat două zile pentru a-l vedea, nu puteam să renunț. De nicăieri apare Antonella, arată spre ușă și spune 'Vino, vino'. Aceea a fost scena care a avut cel mai mare impact asupra mea: ne-a deschis ușa casei. Ar fi putut să ne trimită în altă parte, dar a preferat să ne lase să intrăm în casa ei”, a povestit Juan Polcan.

Ajuns față în față cu celebrul fotbalist argentinian, Polcan a ținut să-i mulțumească lui Messi „nu pentru Cupa Mondială, ci pentru că mi-ai luminat viața de când eram copil. Întotdeauna mă motivezi și îmi aduci un zâmbet pe față la fiecare meci pe care îl joci”.

Și-a tatuat autograful primit de la Messi

În pantaloni scurți și papuci, Leo Messi s-a fotografiat împreuna cu fanul său și i-a dat un autograf pe un tricou și unul pe braț:

„M-a îmbrățișat și mi-a dat un autograf pe braț. Atunci mi-am dat seama cât de emoționat eram. Brațul îmi tremura ca niciodată, iar Lionel m-a liniștit pentru ca autograful să decurgă cât mai bine. Am mers la Arcul de Triumf pentru a mi-l tatua. Celălalt tip cu care am intrat era un artist tatuator și m-a ajutat el. L-am făcut în mijlocul străzii”.

Juan Polcan a mai afirmat că obiectivul său „nu este să devină viral sau ceva de genul acesta. Vreau ca oamenii să descopere cine este Messi, simplitatea, smerenia lui”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sergio Aguero: „Sunt 50% şanse ca Messi să revină la FC Barcelona”
Sergio Aguero: „Sunt 50% şanse ca Messi să revină la FC Barcelona”

Fostul fotbalist argentinian Sergio Aguero, care a rămas în continuare un apropiat al jucătorilor naţionalei Albiceleste, a estimat că sunt "50 la sută" şanse ca starul Lionel Messi să revină la FC Barcelona, informează presa spaniolă.

Echipa la care ar putea ajunge Lionel Messi. Vrea să îi ofere un salariu de 220 de milioane de euro pe sezon
Echipa la care ar putea ajunge Lionel Messi. Vrea să îi ofere un salariu de 220 de milioane de euro pe sezon

Lionel Messi s-ar duela din nou cu Cristiano Ronaldo. Al Hilal este pregătită să îi ofere o sumă imensă atacantului de 35 de ani, ca să îl aducă în Arabia Saudită, conform Marca.

Soția lui Lionel Messi, petrecere de pomină în zăpadă, în bikini, alături de partenerele unor fotbaliști celebri | VIDEO
Soția lui Lionel Messi, petrecere de pomină în zăpadă, în bikini, alături de partenerele unor fotbaliști celebri | VIDEO

Soția lui Lionel Messi, Antonella Roccuzzo, a împlinit recent 35 de ani. Ea a organizat o petrecere pe cinste, de la care a lipsit chiar starul argentinian.

Un bilet la meciul dintre Messi și Cristiano Ronaldo a ajuns că coste 2,66 milioane de dolari. Cum e posibil
Un bilet la meciul dintre Messi și Cristiano Ronaldo a ajuns că coste 2,66 milioane de dolari. Cum e posibil

Un om de afaceri saudit a depus cea mai mare ofertă de până acum, 2,66 milioane dolari, în licitaţia pentru achiziţia unui bilet la meciul care va semna un nou capitol în rivalitatea dintre starurile fotbalului mondial Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

Messi a ridicat un trofeu fals al Cupei Mondiale în cea mai apreciată fotografie de pe Instagram. Cum a fost posibil
Messi a ridicat un trofeu fals al Cupei Mondiale în cea mai apreciată fotografie de pe Instagram. Cum a fost posibil

Un concurs de circumstanţe l-a făcut pe Lionel Messi să ridice un trofeu fals al Cupei Mondiale pe gazonul stadionului Lusail. Această replică a trofeului apare în cea mai apreciată fotografie de pe reţeaua Instagram.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.