Sabalenka vrea să joace la Miami, în ciuda decesului partenerului ei. Cauza morții lui Konstantin Kolțov

Arina Sabalenka
Getty

Turneul de tenis WTA 1.000 de la Miami a debutat marţi cu susţinerea manifestată de către jucătoarele din circuit pentru belarusa Arina Sabalenka, care intenţionează să dispute competiţia în ciuda decesului partenerului său.

Arina Sabalenka, nr. 2 mondial şi dublă câştigătoare a titlului la Australian Open, în vârstă de 25 de ani, s-a antrenat marţi după-amiază pe terenurile din Miami, iar organizatorii au anunţat că jucătoarea nu a cerut să fie retrasă de pe tabloul principal, având "intenţia de a juca".

Jucătoarea belarusă, care se pregăteşte frecvent la Miami, unde deţine şi o proprietate, nu a dorit să facă vreun comentariu după anunţul decesului partenerului său.

"Am auzit cu toţii ce s-a întâmplat noaptea trecută, am văzut ştirile de dimineaţă şi este teribil. Tot ce putem face este să o susţinem", a afirmat americanca Jessica Pegula (nr. 5 mondial).

"Este o veste care ne-a întristat teribil", a comentat, la rândul ei, daneza Caroline Wozniacki, după victoria din primul său meci, cu jucătoarea franceză Clara Burel (6-1, 6-4).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"O ador pe Arina, este o persoana minunată. Îmi pot imagina ce simte", a mai spus Wozniacki.

Scutită de primul tur, ca toţi capii de serie, Sabalenka urmează să joace joi cu spanioloaica Paula Badosa.

"Am vorbit mult cu ea, încă de dimineaţă. Ştiu exact prin ce trece", a spus Badosa, prietenă belarusei, într-o conferinţă de presă.

Badosa a învins-o pe Simona Halep (1-6, 6-4, 6-3), marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari, la revenirea româncei în circuitul profesionist, după o absenţă de mai bine de un an şi jumătate.

Fostul hocheist belarus Konstantin Kolţov, partenerul Arinei Sabalenka, a încetat din viaţă la vârsta de 42 de ani, conform anunţului făcut marţi de Federaţia belarusă de hochei pe gheaţă. Conform primelor date ale anchetei poliţiei din comitatul Miami-Dade, în Florida, sinuciderea ar fi cauza probabilă a morţii.

Decesul lui Konstantin Kolţov, la vârsta de 42 de ani, a fost anunţat, marţi, de Federaţia belarusă de hochei pe gheaţă, potrivit căreia fostul sportiv "a murit fulgerător".

Poliţiştii au fost trimişi la un hotel din Miami Beach în noaptea de luni spre marţi pentru că "un bărbat a sărit de pe balcon", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Argemis Colome.

"Niciun act criminal nu este suspectat" în această anchetă, a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani
Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani

Oana Alina Pîrvu, soția antrenorului Florin Pîrvu, a murit la doar 47 de ani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.