UE ar putea plăti peste 10 miliarde de dolari pentru vaccinurile Pfizer şi CureVac

Vaccin

Uniunea Europeană ar putea plăti peste 10 miliarde de dolari pentru a-şi asigura sute de milioane de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi CureVac.

Potrivit unui oficial european implicat în discuţiile cu grupurile farmaceutice, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, blocul comunitar a acceptat să plătească 15,50 euro pentru fiecare doză de vaccin contra COVID-19 dezvoltat de grupul american Pfizer şi compania germană BioNTech. Aceasta ar însemna un preţ total de până la 3,1 miliarde euro (3,7 miliarde dolari) pentru 200 de milioane de doze, preţ care ar urma să crească la 4,65 miliarde euro dacă ar fi achiziţionate alte 100 milioane de doze de vaccin, a adăugat oficialul.

Aceste detalii legate de preţ, care până acum nu au fost dezvăluite, confirmă faptul că Uniunea Europeană va plăti mai puţin decât SUA pentru fiecare doză de vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer. Sursa a mai spus că acordul convenit include şi o asigurare că ţările UE vor primi despăgubiri dacă producătorul farmaceutic american va direcţiona dozele de vaccin către SUA.

Separat, Uniunea Europeană a acceptat să plătească 10 euro pentru fiecare din cele 225 de milioane de doze iniţiale de vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de CureVac, ceea ce înseamnă un discount faţă de preţul de 12 euro pe care compania l-a stabilit iniţial. Recent blocul comunitar a ajuns la un acord cu CureVac pentru a-şi asigura până la 405 milioane doze de vaccin, dintre care 180 de milioane sunt opţionale.

Oficialul european a mai spus că firma CureVac să angajat să înceapă să livreze vaccinul începând de la finele lunii martie 2021. Deocamdată nu este clar dacă cele 180 de milioane de doze opţionale vor costa 10 sau 12 euro pentru fiecare doză. Dacă ar costa 10 euro pentru fiecare doză, blocul comunitar ar urma să plătească 4,05 miliarde de euro pentru toate cele 405 milioane de doze.

Citește și
ugur sahin biontech
Vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi distribuit din decembrie în Europa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un purtător de cuvânt de la Comisia Europeană a refuzat să facă comentarii cu privire la termenii şi preţurile incluse în contractele de furnizare de vaccinuri pentru că sunt confidenţiale.

Compania americană Pfizer Inc. a anunţat miercuri că rezultatele finale ale testelor clinice de fază a treia pentru vaccinul său împotriva COVID-19, dezvoltat împreună cu compania germană BioNTech, relevă o eficacitate de 95%, adăugând că ar putea să înceapă distribuţia vaccinului înainte de Crăciun dacă vor primi autorizaţiile necesare în regim de urgenţă.

În luna iulie, guvernul american a încheiat un acord cu Pfizer conform căruia va plăti 19,5 dolari pentru fiecare din cele 100 de milioane de doze iniţiale, având opţiunea de a cumpăra alte 500 milioane de doze conform unor termeni care vor fi negociaţi separat.

Un alt oficial european a declarat anterior pentru Reuters că preţul mai mic plătit de Uniunea Europeană pentru vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech reflectă sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania firmei germane BioNTech în faza de dezvoltare a vaccinului.

Preţul convenit de 15,50 euro pentru o doză va fi plătit doar de acele guverne europene care doresc să cumpere vaccinul şi doar dacă acesta va fi aprobat de organismele europene de reglementare.

Comisia Europeană a semnat până acum cinci contracte de precomandă pentru eventuale vaccinuri, cu companiile AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer/BioNTech şi CureVac.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vaccinul anti-COVID al AstraZeneca declanşează o reacţie puternică a sistemului imunitar, inclusiv la vârstnici
Vaccinul anti-COVID al AstraZeneca declanşează o reacţie puternică a sistemului imunitar, inclusiv la vârstnici

Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford este sigur şi declanşează o reacţie a sistemului imunitar similară pentru toţi adulţii, potrivit concluziilor preliminare ale unui studiu clinic de fază a doua.

Vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi distribuit din decembrie în Europa
Vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi distribuit din decembrie în Europa

Directorul BioNTech estimează că vaccinul dezvoltat împreună cu Pfizer ar putea să fie distribuit până la sfârșitul acestui an în SUA și Uniunea Europeană, adică mai devreme decât estimările inițiale, pentru luna ianuarie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.