Apel disperat al medicilor: „Când vedem pe stradă oameni fără mască, simţim o lovitură în suflet”

×
Codul embed a fost copiat

După 9 luni de luptă cu un dușman invizibil, care a secerat peste un milion de vieți în toată lumea, medicii și asistentele fac un apel la oameni să fie responsabili.

„Simțim o lovitură în suflet când plecăm de la spital și vedem, pe stradă, oameni fără mască”, spun medicii și asistentele.

În tot acest timp, criza din sistemul de sănătate se adâncește. 171 de români au murit doar de ieri până azi, răpuși de Covid, iar la terapie intensivă se luptă să trăiască peste 1.200.

Bătrân de 81 de ani, mort în timp ce aștepta să îi fie găsit un pat

 

În Satu Mare, un bărbat de 81 de ani s-a stins în timp ce aştepta să îi fie găsit un pat. Medicii spun că le-a fost imposibil să îl transfere.

Citește și
Black Friday eMAG. Oferte speciale la teste pentru Covid-19 și măști de protecție
Ministrul Economiei: Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu protejează împotriva Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Constantin Demian, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare: „Pe data de 20 a fost confirmat că este pozitiv acest pacient, moment în care am solicitat transferul”.
Reporter: „Ce răspunsuri aţi primit?”
Constantin Demian: „Este pe lipsa de aşteptare, este pe lista de aşteptare. Zilnic avem o medie de 20 de pacienţi. Imaginaţi-vă, e greu să vă explic uman”.

Florin Tatar, nepotul pacientului decedat: „El trebuia transferat spre Negreşti sau Carei, dar nu au fost locuri. Au spsus că se aşteaptă pe secţie. A făcut marţi stop cardio-respirator şi nu s-a mai putut salva. Bunicul meu m-a sunat în repetate randuri”.

Pacienți trimiși pentru evaluare la unităţile modulare, în Capitală

 

În Capitală, spitalele Covid sunt atât de pline, încât uneori pacienţii sunt trimişi pentru evaluare la unităţile modulare. La Chitila ajung şi bolnavi în stare gravă, din cauza SARS-COV-2 ori a altor afecţiuni.

O femeie de 82 de ani a fost trimisă de la Institutul Matei Balş la spital modular pentru investigaţii medicale. I s-a făcut un CT, iar analiza trebuie să stabilească dacă plămânii îi sunt afectaţi. În funcţie de diagnostic, va fi trimisă într-un alt spital, evident, dacă i se va găsi un loc.

Bolnavii sunt aduşi doar pentru evaluare şi rămân până sunt gata analizele. Unitatea nu este conectată la o staţie de oxigen, aşa că nu pot fi primiţi cei care au nevoie de suport respirator.

Tot în apropierea Capitalei, în Pipera, se afla unitatea modulară suport a Spitalului Victor Babeş. În cele 400 de locuri sunt internaţi acum 93 de bolnavi. 13 dintre ei sunt cu forme severe de boală şi conectaţi la oxigen.

Dr. Valentina Simion, coordonator al spitalului modular Pipera: „Folosim mai ales butelii mici de 5,8,10 litri, un rulaj de 25 de butelii. Am mai avea nevoie, pentru că se termină repede. O butelie mică, de 5 litri, durează maximum două ore. Dacă are necesar mare de oxigen, se schimbă foarte repede”.

Primăria Capitalei vrea să instaleze aici 30 paturi de terapie intensivă, însă pentru asta este nevoie, printre altele, de o staţie de oxigen şi de un sistem de încălzire. Acum, căldura este generată de aerul condiţionat.

În afară de modificările la instalaţia electrică şi la cea de oxigen, spitalul modular va suferi şi o modificare la structură. În acest moment, are o înălţime de 2,5 metri şi, potrivit normelor, pentru a găzdui paturi ATI trebuie să aibă o înălţime de minimum 3 metri.

13.248 de bolnavi cu Covid-19 sunt internați în România

 

În toată ţara sunt acum internaţi acum 13.248 de bolnavi cu Covid-19. 1.226 sunt la terapie intensivă. Este cel mai mare număr de până acum.

Marc Adrian, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu-Mare: „Din păcate, locurile de terapie intensivă nu au fost niciodată suficiente. Am avut situaţii când am avut pacienți în urgenţă care au trebuit să urce pe terapie intensivă. Este important ca aceste persoane să aibă la dispoziţie un pat cu oxigen”.

Dincolo de lupta doctorilor de a salva fiecare pacient, rămâne dezamăgirea că oamenii nu înţeleg cât de grea este această situaţie.

Mihaela Marinescu, asistentă şefă, coordonator al spitalului modular: „Nu ştiu cât mai putem noi, dar nu ştiu cât mai pot familiile noastre. Nu ne vedem părinţii, nu ne vedem copiii, este o luptă continuă cu noi. Ştiţi care este cea mai mare dezamăgire a noastră? Când plecăm de aici şi vedem pe stradă oameni fără mască. Atunci simţim o lovitură în suflet, în orgoliu, în ce vreţi dumneavoastra”.

Tot mai mulți copii bolnavi, la Iași

 

Din nefericire, medicii din Iaşi se confruntă cu un număr tot mai mare de îmbolnăviri în rândul copiilor. Dacă în octombrie erau 33 de minori cu Covid la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi, de la începutul lunii şi până acum au ajuns peste 80. Cei mai mulţi au până în 6 ani şi au luat boala de la locurile de joacă sau de la părinţi, spun medicii.

Dr. Cătălina Ionescu, director medical al Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria Iași: „Sunt depistaţi în situaţia în care sunt testaţi, pentru că vin pentru alte afecţiuni, de exemplu vine pentru o fractură care are nevoie de o intervenţie chirugicală. Sunt depistaţi pozitiv copii care au afecţiuni respiratorii, dar şi digestive. Şi ce am observat e că sunt foarte mulţi copii cu manifestări neurologice şi care sunt pozitivi. Marea lor majoritate sunt asimptomatici sau cu forme ușoare”.

Puţini copii rămân internaţi. Cei mai mulţi sunt trimişi acasă, unde urmează tratamentul sub supravegherea medicului de familie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturia soției pompierului infectat cu COVID care a murit într-un salon neîncălzit: ”Două zile a stat în salonul rece”
Mărturia soției pompierului infectat cu COVID care a murit într-un salon neîncălzit: ”Două zile a stat în salonul rece”

Soţia unui pompier din Râmnicu Vâlcea, care a decedat în urma infecţiei cu COVID-19 şi care a ajuns în spital după ce a început să se simtă tot mai rău, a transmis Colegiului Medicilor o scrisoare în care subliniază nereguli în sistemul sanitar.

Ministrul Economiei: Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu protejează împotriva Covid-19
Ministrul Economiei: Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu protejează împotriva Covid-19

Jumătate dintre măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva Covid, iar Ministerul Economiei va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze acest lucru, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Virgil Popescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.