Surse: Puterea ar fi ”mituit” parlamentarii opoziției cu 500.000 lei pentru lucrări în colegiul lor, ca să voteze bugetul

×
Codul embed a fost copiat

Pentru prima și ultima dată în acest an, parlamentarii sunt la muncă și la oră de noapte.  

Legea bugetului de stat a intrat în dezbaterea plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților, discuțiile fiind programate să dureze până după miezul nopții.

Sunt și câteva modificări făcute în comisii de parlamentarii finanțiști. De exemplu, bugetul Administrației Prezidențiale a fost suplimentat astfel încât șeful statului va avea la dispoziție 23 de milioane de lei pentru deplasări, iar Senatul și Camera au primit în plus aproape 100 de milioane de lei ca să plătească pensiile speciale ale aleșilor.

Șpagă legală de 500.000 de lei pentru parlamentarii opoziției

Discuțiile sunt programate să dureze până după miezul nopții și în funcție de aceste negocieri, pe care puterea le-a făcut cu opoziția, astfel încât aceștia să nu își susțină toate cele 8.500 de amendamente.

Sunt informații pe surse potrivit cărora PNL și PSD ar fi oferit fiecărui parlamentar de la USR și AUR câte 500.000 de lei, bani pe care să-i investească în modernizări de drumuri, iluminat public, canalizări la ei în colegiu.

Citește și
buget 2024
AUR și USR, întrecere pe amendamente la proiectul de buget pe 2024. "Are o gaură de aproximativ 41 de miliarde lei"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și cei de la PNL și PSD vor avea finanțate lucrări de modernizare în zonele din care provin, dar în sumă mai mare, de 700.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Legea bugetului de stat pentru anul viitor intră în dezbaterea Parlamentului. ​Opoziția a propus mii de modificări
Legea bugetului de stat pentru anul viitor intră în dezbaterea Parlamentului. ​Opoziția a propus mii de modificări

Luni, 18 decembrie, începe, în Parlament, dezbaterea proiectului de buget pe anul 2024. Opoziția a propus, prin amendamente, o avalanșă de modificări. Parlamentarii USR, de pildă, spun că cifrele au fost aruncate la întâmplare și cer schimbări masive.

AUR și USR, întrecere pe amendamente la proiectul de buget pe 2024.
AUR și USR, întrecere pe amendamente la proiectul de buget pe 2024. "Are o gaură de aproximativ 41 de miliarde lei"

Duminică, 17 decembrie, a fost ultima zi în care au putut fi depuse amendamente la proiectul bugetului pentru anul următor, iar partidele din opoziție au venit cu o avalanșă de modificări.

Cum arată proiectul de buget pentru 2024, adoptat de Guvern. Ministerele care vor primi mai mulți bani
Cum arată proiectul de buget pentru 2024, adoptat de Guvern. Ministerele care vor primi mai mulți bani

„O să facem un buget, noaptea ca hoții!" Așa a început premierul ședința de Guvern, seara târziu, după amânări de mai bine de nouă ore.

Guvernul a adoptat bugetul pe 2024, „noaptea ca hoţii”. Ciolacu: Investiţiile vor reprezenta circa 7% din PIB
Guvernul a adoptat bugetul pe 2024, „noaptea ca hoţii”. Ciolacu: Investiţiile vor reprezenta circa 7% din PIB

Guvernul a adoptat, joi seară, proiectul de buget pentru 2024, precum și așa-numita „ordonanță trenuleț”, care vine cu noi măsuri fiscale.

Bugetul pe 2024 este în contradicție cu Constituția”, avertizează Consiliul Superior al Magistraturii
Bugetul pe 2024 este în contradicție cu Constituția”, avertizează Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, joi, că proiectul de buget pe anul 2024 este "în contradicţie flagrantă" cu Constituţia şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.