Ştefănescu, mesaj pentru primarul Brăilei: Nemernicii ăştia ne-au vânat cu cătuşele în mână

Codrin Stefanescu
Agerpres

Este nevoie de legile Justiţiei - a fost răspunsul secretarului general al PSD, Codrin Ştefănescu, la afirmaţia primarului Brăilei, Marian Dragomir.

Reacția lui Ștefănescu vine după ce edilul din Brăila a spus că, din punctul său de vedere, social-democraţii ar trebui să abandoneze acest subiect şi să vorbească mai mult despre realizările din judeţe.

"Da, Marian (Marian Dragomir - n.r.), este foarte corect, suntem un partid de oameni care construiesc, dar, în acelaşi timp, ce noi construim alţii încearcă să distrugă, pas cu pas. Este nevoie de legile Justiţiei. Este nevoie de tot ceea ce am făcut noi, pentru că sunt primari, viceprimari, consilieri judeţeni, municipali hărţuiţi cu cătuşele ani de zile, în toată ţara, pentru tot felul de mizerii şi aberaţii. Tot ce înseamnă PSD, nemernicii ăştia au vânat pas cu pas, bucăţică cu bucăţică. Nemernicii ăştia ne-au vânat cu cătuşele în mână, cu nişte legi făcute de Macovei, crezând că ne sperie", a declarat duminică Ştefănescu, potrivit Agerpres.

Codrin Ştefănescu a participat la Brăila, la Conferinţa extraordinară de alegeri de la filiala PSD, unde pentru ocuparea funcţiei de preşedinte s-a înscris un singur candidat - senatorul Ion Rotaru, care a fost ales cu unanimitate de voturi.

"Ne-am fi dorit foarte mult să participe şi Liviu Dragnea, este prima şedinţă din acest turneu la care nu participă, ştiţi că medicii au decis aseară (n.r. - sâmbătă) să îl interneze. Sub conducerea lui Ion Rotaru, PSD Brăila va obţine un scor excepţional în alegeri. (...) Vă spun că este musai să câştigăm alegerile europarlamentare şi este obligatoriu să dăm preşedintele României", a arătat Codrin Ştefănescu.

Citește și
Liviu Dragnea, Calin Popescu Tariceanu
PSD îi dă o lovitură lui Tăriceanu: ”Noi susținem alegerea primarilor dintr-un singur tur”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Senatorul Ion Rotaru este cel care a condus PSD Brăila şi înainte ca această poziţie să fie preluată, pe 20 septembrie 2018, de fostul premier Mihai Tudose, care demisionat din partid pe 29 februarie şi s-a înscris în Pro România.

"Cu lucruri bune sau mai puţin bune, am reuşit întotdeauna să ieşim învingători, am reuşit întotdeauna să câştigăm toate bătăliile electorale, cu foarte mici excepţii. Am reuşit să obţinem scoruri foarte bune, bătând la scor, fără drept de apel, pe opozanţii noştri de aici, de la nivelul judeţului. Am avut un scor bun la alegerile precedente, putem să o facem şi de această dată. Apelul meu la dumneavoastră este să fim implicaţi, să fim acolo unde trebuie şi la momentul la care trebuie, în aşa fel încât cetăţenii care aleg să aleagă în cunoştinţă de cauză, în aşa fel încât noi, ca organizaţie, să ne clasăm în continuare pe locurile fruntaşe la toate tipurile de alegeri", a precizat Ion Rotaru.

La Conferinţa extraordinară de alegeri de la PSD Brăila au mai fost prezenţi vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi ministrul Apărării, Gabriel Leş.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dragnea, într-o clinică privată. Ministrul Sănătății: ”Are încredere în sistemul de sănătate din țară”
Dragnea, într-o clinică privată. Ministrul Sănătății: ”Are încredere în sistemul de sănătate din țară”

Liviu Dragnea este internat într-o clinică privată, cu dublă hernie de disc, spun apropiaţii. 

PSD îi dă o lovitură lui Tăriceanu: ”Noi susținem alegerea primarilor dintr-un singur tur”
PSD îi dă o lovitură lui Tăriceanu: ”Noi susținem alegerea primarilor dintr-un singur tur”

Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat duminică, la Brăila, că PSD susţine în continuare alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

Ministrul Rovana Plumb:
Ministrul Rovana Plumb: "PSD este cel mai pro-european partid”

PSD este cel mai pro-european partid, a declarat duminică, la Brăila, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Primarul din Brăila atacă conducerea PSD: ”Terminaţi odată cu Legile justiţiei”
Primarul din Brăila atacă conducerea PSD: ”Terminaţi odată cu Legile justiţiei”

Primarul din Brăila, Marian Dragomir, a lansat, duminică, în cadrul Conferinţei Extraordinare a PSD Brăila, un atac dur la adresa conducerii partidului, cerându-le liderilor de la Centru ”să termine cu Legile Justiţiei”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.