Guvernul a adoptat modificările la Codul Fiscal. Ce taxe și impozite plătim de la 1 august

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a adoptat vineri forma finală a ordonanței de modificare a Codului Fiscal. Ministrul de Finanțe Adrian Câciu a anunțat că o parte dintre măsuri vor intra în vigoare la 1 august, dar vor fi și câteva care se vor aplica de la 1 ianuarie 2023.

"Astăzi am adoptat forma finală a ordonanţei privind modificările la Codul fiscal. Sunt o o serie de măsuri care intră in vigoare de la 1 ianuarie 2023 şi câteva măsuri care intră în vigoare începând din data de 1 august 2022. O să accentuez această chestiune privind abordarea echilibrată pe această reformă fiscală, pentru că au fost o serie de poziţii ale mediului public prin care s-a solicitat o abordare mai radicală. Guvernul a considerat că, la acest moment, având în vedere situaţia complicată prin care trecem, nu este oportun şi nici necesar să facă ajustări radicale de mediu fiscal ci este bine să-şi continue traiectoria de susţinere a mediului de afaceri şi de consolidare a mediului de afaceri onest", a subliniat ministrul Finanţelor.

În sectorul HORECA, ministrul Finanţelor a anunţat că termenul de intrare în vigoare a impozitului pe cifra de afaceri de 1% sau a opţiunii de impozit pe profit a fost dus către data de 1 ianuarie 2023.

”Modificări importante ale Codului Fiscal, în beneficiul economiei, din punctul nostru de vedere, o reprezintă extinderea facilităţii de scutire de impozit a profitului reinvestit şi pentru zona de dezvoltare, procesare producţie, pentru că avem acest feedback din economie, şi economia reacţionează pozitiv atâta vreme cât este sprijinită”, a spus Câciu, potrivit News.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

TVA mai mare la restaurante și la băuturile dulci

Ministrul a anunţat o serie de excepţii care sunt eliminate prin Ordonanţă, cum ar fi excepţia de cotă redusă de TVA de 5% la serviciile de restaurant, cazare şi catering şi revenirea la cota de 9% de TVA.

”La fel, o eliminare de cotă redusă de TVA de 9% la băuturile pe bază de îndulcitori sau zahăr şi revenirea la cota de 16%”, a mai spus ministrul.

Cresc accizele la tutun și alcool

Câciu a anunţat şi o diminuare a plafonului pentru care se acordă facilităţile la construcţii şi industria alimentară, de la 30.000 de lei la 10.000 de lei, începând cu data de 1 august şi o ajustare a accizelor la tutun, inclusiv tutunul încălzit, începând cu 1 august şi la alcool, având în vedere că aceste accize, pe de o parte la tutun nu au fost actualizate în acest an, iar pentru alcool încă din 2015.

Modificări de taxe pentru companii

Adrian Câciu a anunţat şi eliminarea facilităţile privind deductibilităţile la tranzacţiile imobiliare şi revenirea la impozitarea la valoarea reală şi o ajustare a excepţiilor care sunt pe zona de microîntreprinderi, în sensul în care plafonul pentru care microîntreprindere poate funcţiona este de 500.000 de euro, începând de la 1 ianuarie 2023 şi condiţionarea de existenţa a minim unui angajat, limitarea a 20% la veniturilor din consultanţă şi management şi excluderea unor activităţi din obiectivul de activitate al acestor microîntreprinderi, cum ar fi activităţi din domeniul bancar, asigurări, reasigurări, piaţa de capital şi al domeniului jocurilor de noroc.

Ministrul a anunţat şi o ajustare a cotei privind impozitul pe dividende, de la 5% la 8%, şi o ajustare a plafonului privind veniturile din activităţi independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale, şi norma de venit, reducerea fiind de la 100.000 de euro la 25.000 de euro.

Beneficii pentru salariați și tinerii până în 26 de ani

Adrian Câciu a mai spus că Ordonanţa prevede o limitare a beneficiilor impozitate favorabil, salariale, la 33%, faţă de salariul aflat în plată şi ajustarea modului în care se plătesc contribuţiile şi impozitul, la contractele part-time, evident cu păstrarea unor excepţii, dacă cumulul contractelor part-time este la nivelul unui salariu minim, atunci se plătesc contribuţiile proporţional cu cu contractele part-time, dacă nu, se plătesc contribuţii la nivelul salariului minim.

Pe de altă parte, există şi excepţiile cu privire la studenţi, elevi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi.

”Am ridicat plafonul pentru care salariaţii din România beneficiază de reduceri, la 4.450 de lei, pentru cei care au persoane în întreţinere, şi am introdus reduceri suplimentare pentru cei care sunt tineri până la 26 de ani, sau pentru familiile care au câte un copil sau doi sau trei în întreţinere, în funcţie de numărul de copii fiind o deducere suplimentară de 100 de lei per copil.

Economii între 1% şi 2% din PIB la buget

Ministrul a mai spus că dialogul a fost foarte bun cu mediul de afaceri.

”Am observat în spaţiul public o serie de luări de poziţie, le-aş putea numi individuale, eu cred că toţi trebuie să facem un efort de a înţelege că ceea ce a însemnat la un moment dat o facilitate, pentru prezent, poate însemna o lipsă de drepturi pentru viitor”, a arătat Câciu, dând exemplul, ca fenomen, pe cei care lucrau pe microîntreprinderi, pe prestări servicii, fără a plăti taxele şi contribuţiile aferente sănătăţii sau pensiilor şi ulterior fiind lipsite de drepturile conferite de plata asigurărilor sociale de sănătate, dreptul la pensie, la sănătate.

Întrebat care este impactul acestor măsuri şi ce economii vor aduce la buget, ministrul a spus: ”Nu le-aş numi economii, însă de la 1% şi 2% din PIB”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.